Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Hunedoara: Circa 300 de angajaţi ai Termocentralei Mintia protestează faţă de eliminarea unor sporuri.

14974362

Circa 300 de angajaţi ai Termocentralei Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara, protestează, luni, faţă de semnarea contractului colectiv de muncă prin care, susţin ei, pierd sporuri, veniturile fiindu-le diminuate cu 500 de lei, dar şi faţă de intenţia de reducere a programului de lucru.

Potrivit liderului Sindicatului Liber al Energeticienilor Hunedoara, Ionel Ticula, care a intrat în greva foamei, prin contractul colectiv de muncă semnat la Complexul Energetic Hunedoara veniturile angajaţilor de la Termocentrala Mitia au scăzut, în medie, cu 500 de lei, iar luni, în Consiliul de Administraţie, se încearcă luarea unei decizii de diminuare a programului de lucru, de la cinci la patru zile pe săptămână, ceea ce ar duce la o altă scădere a veniturilor, cu aproximativ 20 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, luni a fost declanşat un protest spontan, iar aproximativ 300 de angajaţi au blocat, timp de aproximativ 40 de minute, DN 7, care trece prin faţa Termocentralei Mintia, ei traversând încontinuu şoseaua, pe o trecere de pietoni.

Traficul rutier a fost deviat, timp de circa 20 de minute, pe ruta DJ 706A Ilia – Brănişca – Şoimuş.

La ora transmiterii acestei ştiri, angajaţii s-au mutat în curtea termocentralei, unde continuă protestul.

Contractul colectiv de muncă a fost înregistrat, vineri, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara.

În total, Complexul Energetic Hunedoara, care, pe lângă Termocentrala Mintia, mai include Termocentrala Paroşeni şi minele viabile din Valea Jiului, are peste 6.500 de angajaţi.

blank