Economic, Stiri

HP a anunţat creşterea veniturilor pentru prima dată în ultimii trei ani

Hewlett-Packard, HP a raportat pentru prima dată în ultimele douăsprezece trimestre fiscale o creştere a veniturilor, în perioada mai-iulie a acestui an, în special datorită majorării venitului net obţinut din vânzarea calculatoarelor personale, informează Bloomberg.

hp_logo720-631x333

 Venitul din vânzările de calculatoare personale a urcat cu 12% în cel de-al treilea trimestru fiscal faţă de anul trecut, ajungând la 8,65 de miliarde de dolari.

Vânzările de desktopuri au înregistart un avans de 9%, iar cele de laptopuri de 18% în cel de-al treilea trimestru fiscal din acest an în comparaţie cu perioada similară din 2013.

„Credem că putem continua să câştigăm pe piaţa calculatoarelor, pentru că avem o linie de produse foarte bună”, a explicat CEO-ul HP, Meg Whitman.

În ciuda acestor creşteri, venitul net la nivelul companiei a urcat doar cu 1,3% în cel de-al treilea trimestru fiscal, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 27,6 miliarde de dolari, întrucât alte divizii ale companiei au înregistrat venituri mai mici sau similare celor din trimestrul precedent.

Din 2011, de când a preluat conducerea HP, Whitman a reuşit să readucă pe profit compania şi să îi stabilizeze situaţia financiară. Ea şi-a bazat planul de restructurare pe reducerea costurilor şi pe introducerea pe piaţă a unor noi produse, cum ar fi imprimantele 3D. În această perioadă, aproximativ 50.000 de angajaţi au fost disponibilizaţi.

blank