Life, Stiri

Horoscopul Marilor iubiri în luna iulie. Împlinirea proiectelor de suflet

În plină vară, se accentuează dorinţele de schimbare şi de împlinire a proiectelor de suflet la fiecare zodie. De fapt, pentru cei mai mulţi dintre noi, acum începe, cu adevărat, anotimpul schimbărilor.

media (9)

După data de 17, Jupiter se mută în zodia Leului şi astfel va accentua interesul pentru activităţile de divertisment şi ne aduce oportunităţi deosebite prin care viaţa noastră sentimentală se va îmbunătăţi în mod surprinzător. Desigur, Cupidon ştie el o strategie prin care ne sugerează să ne găsim timp şi pentru persoana iubită şi ne învaţă cum s-o recucerim. În prima parte a lunii lui Cuptor, Mercur şi Venus rămân în continuare în zodia Gemenilor, iar interesul nostru pentru călătorii inedite şi pentru proiecte intelectuale cu un impact sporit asupra persoanelor influente depăşeşte graniţa aşteptărilor. Mai mult, această conjunctură ne facilitează o comunicarea promiţătoare cu persoane foarte utile. Din data de 27, plin de surprize, ca de obicei, Marte se mută în zodia Scorpionului şi ne creează emoţii în privinţa investiţiilor financiare. Tot în această etapă, lecţiile de viaţă vor fi mai numeroase şi ar putea să ne deschidă un drum spre o mare şansă, pentru că vom şti să ne autodisciplinăm şi să terminăm la timp proiectele scadente.  

Berbecul (21 martie-20 aprilie)

În acest interval, sunteţi mai activi şi mai nerăbdători să  rezolvaţi cele mai diverse proiecte în acelaşi timp, sperând că nu este prea complicat să faceţi acest lucru. Totuşi, iniţiativele în care sunteţi implicaţi vă solicită multă răbdare, o piatră de încercare pentru voi. În relaţiile interumane, prin opinii şi maniere captaţi atenţia anturajului. Cel mai mare rival al vostru în această etapă este lipsa de atenţie la detalii. Acum, trebuie să vă însuşiţi A.B.C-ul în arta diplomaţiei, să învăţaţi cum să percepeţi părerile partenerilor voştri, mai diferite decât ale voastre. Ieşiţi în week-end în compania prietenilor şi dispoziţia voastră se va schimba în bine.

Iubirea şi speranţa, călăuzele voastre

Nerăbdarea şi impulsivitatea care se manifestă în viaţa sentimentală se estompează începând cu data de 17. Atunci se  conturează şanse minunate, iar finalizările în carieră se soluţionează mai uşor. Desigur, când starea de spirit este bună şi interesul vostru pentru partener urcă la cota aşteptărilor sale. Pentru a menţine climatul de armonie, este posibil ca acesta să vă propună proiecte care să vă aducă avantaje în curând. După data de 22, evitaţi discuţiile în contradictoriu.  

Puncte sensibile: Sunteţi irascibili şi relaţiile cu cei din jur  vor avea de suferit. Problemele cronice de sănătate neglijate o vreme ar trebui să vă dea de gândit. Nu trebuie să ignoraţi semnele de oboseală şi insomniile, rivalii voştri declaraţi în acest interval. .

Zilele favorabile : În prima săptămână, intervalul 3-5 este o etapă benefică pentru priorităţile financiare. În data de 20, nu amânaţi întâlnirile cu prietenii pentru că sunt de bun augur.  

Zile nefavorabile: Păstraţi-vă calmul şi amânaţi deciziile importante pe plan sentimental în data de 8. În schimb, în 18 este bine să evitaţi eforturile fizice şi intelectuale .

Să apreciaţi calităţile partenerilor voştri: Dinamismul, curajul şi tenacitatea.

Atenţie la defectele sufletului-pereche:graba şi impulsivitatea.

Credeţi în puterea norocului?

Excursiile în oraşele de renume şi anumite numere vă poartă noroc:  6-7-9-13-14-17-20-21-27-28-30-33-38-41-45-47

Taurul (21 aprilie-20 mai)

Este un lucru surprinzător! Chiar şi Taurii paşnici au tendinţa să se răzvrătească. De asemenea, majoritatea nativilor acestei zodii sunt copleşiţi de uimire, că sunt neînţeleşi chiar de persoanele apropiate din anturaj. În aceste zile, sensibilitatea lor iese în evidenţă  şi, pe măsură ce trece timpul, se consideră cei mai neînţeleşi pământeni. 

Iubirea şi speranţa, călăuzele voastre

Astrele îşi adună forţele pentru a aduce armonie în cuibuşorul speranţelor voastre. Chiar dacă persoana iubită este mai distantă şi vă testează răbdarea, lucrurile se mai îndreaptă după data de 20. Cupidon, ambasadorul armoniei în viaţa cuplurilor, va face tot ce-i stă în putinţă să fie linişte în casa voastră      

Puncte sensibile : Veşti bune pentru voi ! Aveţi puţină răbdare şi temutele migrene nu vă mai complică existenţa. Ele  pleacă  din viaţa voastră după data de 21. În acelaşi timp, trebuie  să vă menajaţi gleznele şi rinichii şi să nu faceţi eforturi fizice în jurul datei de 15.

Zilele norocoase : Profitaţi de faptul că data de 12 favorizează  călătoriile din mai multe puncte de vedere. Şi ziua de 14 eate o dată benefică pentru voi, pentru revigorarea fizică şi psihică.   

Zile nefavorabile: În orice împrejurare, în data de 22, evitaţi să semnaţi documente importante. În data de 28, nu discutaţi în contradictoriu cu persoana iubită şi cu părinţii acesteia.    

Să apreciaţi calităţile partenerilor voştri: tenacitatea, bunul gust,  senzualitatea şi încrederea în propriile forţe.

Atenţie la defectele sufletului vostru pereche: încăpăţânarea şi  crisparea.

Credeţi în puterea norocului?

Deplasările în zone liniştite, unde să vă adunaţi forţele, dar şi unele numere vă poartă noroc:1-4-6-9-11-16-19-26-29-32-40-41-46-49 

Gemenii (21 mai-21 VI)

În  acest interval, în zilele de 20 şi 21 se remarcă sensibilitatea Gemenilor şi, din păcate, aceasta este creştere. Chiar dacă sunt debusolaţi, prietenii de suflet şi rudele de acelaşi sex ar putea să-i înţeleagă şi să-i aducă pe calea cea bună, să-i determine să se concentreze asupra deciziilor pe termen lung, chiar dacă acestea nu reflectă stilul lor obişnuit de  lucru. Prietenii de suflet ar putea să-i ajute să iasă din această stare de incertitudine şi să-şi îndrepte atenţia spre urgenţele financiare.      

Iubirea şi speranţa-călăuzele voastre

În viaţa afectivă plutesc norii incertitudinilor. Totuşi, cu ajutorul configuraţiei astrale (Venus, Marte şi Nodul Nord-cel care se ocupă de sensul vieţii ) şansa de a găsi perechea potrivită nu-i  ocoleşte pe celibatari. În viaţa de familie, unii parteneri vor fi mai geloşi, alţii –mai suspicioşi, crezând că atenţia persoanei iubite se îndreaptă mai mult spre prieteni. Activităţile de divertisment  vor ocupa o bună parte din timpul vostru liber, iar în intervalul 16-21iulie predomină reconcilierile cu  partenerul de viaţă pe această temă.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      Puncte sensibile

Energia fizică  creşte treptat, după data de 16, dar afecţiunile acute şi cronice trebuie tratate cu toată seriozitatea. În acest mod, acestea se pot îmblânzi după data de  22. De asemenea, activităţile practice vă ajută să scăpaţi de energiile negative. Nu nu practicaţi sporturi dure şi protejaţi-vă zona capul, spre sfârşitul lunii, mai ales după data de 26.

Zilele norocoase : Data de 4 este un mesager al norocului pentru problemele voastre financiare. Contaţi şi pe şansele voastre în data de 14, o zi benefică pentru cariera voastră. 

Zile nefavorabile:  În data de 11, nu luaţi decizii pe plan profesional . În 23, în discuţiile cu anturajul, nu încurajaţi  controversele !   

Să apreciaţi calităţile partenerilor voştri : mobilitatea, agerimea,  şi adaptarea.

Atenţie la defectele sufletului vostru-pereche: secretomania, instabilitatea, superficialitatea

Credeţi în puterea norocului vostru?

Excursiile în zone de munte, la mare altitudine, vă relaxează. Şi unele numere vă poartă noroc : 3-4-5-12-18-22-26-33-34-35-43-45

Racul 22 (iunie-22 iulie)

În aceste zile, astrele sunt generoase cu voi: De aceea, energia voastră este în creştere şi aveţi mai multă încredere în forţele şi în şansele voastre. Sub protecţia configuraţiei astrale, gândurile  vostre se luminează şi aveţi o stare de spirit bună. Pentru că în luna voastră de naştere sunteţi mai optimişti, iar intuiţia urcă la cote semnificative, fiind  în aceste zile sfetnicul vostru cel mai bun. De aceea, şi deciziile pe termen mediu sunt de bun augur.  

Iubirea şi speranţa, călăuzele voastre

În plan afectiv, relaţia cu partenerul de viaţă se poate consolida, exceptând intervalul 7-13, când acesta poate fi mai neliniştit , datorită problemelor profesionale. Data de 27 este un reper important pentru cuplurile cu mari probleme, pentru că dacă v-aţi certat frecvent în ultima vreme, vă puteţi împăca din nou, ca în vremurile bune…

Puncte sensibile

Munca în exces accentuează irascibilitatea voastră. Parcă nu mai aveţi timp pentru momentele de răsfăţ. Stresul este un duşman pentru voi, îndeosebi în primele două săptămîni ale lunii. După data de 16, activităţile  practice vă ajută să vă eliberaţi de energiile negative. Orele de odihnă trebuie respectate în intervalul 14-19 iulie, dacă vreţi să fiţi în formă cu adevărat.  

Zile norocoase:  Contaţi pe data de 16, o zi benefică pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare. Mai mult, în  data de 24 puteţi sărbători un eveniment important: armonia revine în viaţa de familie.

Zile nefavorabile:  În 14, menajaţi-vă forţele şi acordaţi atenţie problemelor voastre de sănătate. În 23 daţi dovadă de tact şi nu încurajaţi controversele în viaţa de cuplu.

Să apreciaţi calităţile partenerilor voştri : tenacitatea, sensibilitatea şi generozitatea faţă de rude.

Atenţie la defectele sufletului-vostru pereche: suspiciunea şi curiozitatea .

Credeţi în puterea norocului vostru ?

În localităţile din apropierea apelor vă revigoraţi. De asemenea , unele numere vă sporesc şansele financiare: 2-3-8-13-17-25-28-

32-35-38-43-47-47.

Leul ( 23 iulie-23 august)
Din fericire, protecţia de neegalat a lui Jupiter îi face geloşi pe prietenii voştri. Pentru toţi nativii este o perioadă optimistă şi bogată în evenimente plăcute. Acum reluaţi cu succes proiecte abandonate şi dispuneţi de energia necesară pentru a finaliza tot ceea ce v-aţi  propus. Tenacitatea voastră iese în evidenţă şi firea voastră de artişti vă ajută să vă îndepliniţi o bună parte dintre dorinţe. Mergând pe această coordonată, Leii care activează în mediul financiar îşi adaptează strategia de “atac” la conjuncturile zilei vor dovedi că sunt învingători. .

Iubirea şi speranţa-călăuzele voastre

În această lună, Cupidon vă aduce în cale câteva ispite fără perspective pe termen lung. Pentru cuplurile care aveţi probleme, încet, încet liniştea revine şi în sufletul vostru după data de 17.  În plan sentimental, acordaţi mai mult timp persoanei iubite, iar discuţiile  dintre voi vor fi mai relaxate.  Spre sfârşitul lunii, în familie, discutaţi deschis motivele nemulţumirilor voastre.

Puncte sensibile

Problemele de sănătate se adună în acest interval pentru că oboseala îşi pune amprenta asupra sănătăţii voastre: migrenele şi aritmiile sunt mai frecvente , mai ales după data de 21. De asemenea, articulaţiile vă reamintesc un lucru esenţial: să vă odihniţi mai mult şi să evitaţi eforturile fizice.

Zile norocoase : 18 este o etapă benefică pentru viaţa afectivă. În 24 puteţi conta pe o îmbunătăţire situaţiei finaciare.

Zile nefavorabile : Prudenţă în data de 28; nu este o zi bună pentru speculaţii şi pentru jocurile de noroc: În 29, menajaţi-vă- preveniţi stresul şi oboseala.  

Să apreciaţi calităţile partenerilor voştri : mândria, încrederea şi generozitatea.

Atenţie la defectele sufletului vostru-pereche: orgoliul şi autoritatea.

Credeţi în puterea norocului?

Excursiile în spaţii deschise, în mijlocul naturii, sunt benefice pentru sănătatea voastră. De asemenea, unele numere sunt norocoase pentru voi: 1-5-8-10-11-15-18-20-28-33-37-42-46

Fecioara (24 august – 22 septembrie)

Este o perioadă foarte încărcată pe plan profesional. O nouă strategie în privinţa deciziilor majore poate fi testată chiar în  prima parte a lunii. Persoanele de decizie privesc cu încredere proiectele  voastre şi de aceea, vă implicaţi mai mult în activitatea pe care o desfăşuraţi. În a doua parte a lunii, debutul în diverse iniţiative este promiţător.
Iubirea şi speranţa –călăuzele voastre

În acest interval, sentimentele voastre sunt profunde. Tot acum,  sunteţi preocupaţi să vă consolidaţi povestea voastră de dragoste.  O nouă strategie, benefică, se conturează în cazul cuplurilor cu probleme în ultimele zile ale lunii.

Puncte sensibile

Toate problemele de sănătate apar din cauza stresului şi alimentaţiei. Chiar dacă în teorie sunteţi aşi în această privinţă, este momentul să vă protejaţi ficatul, sistemul nervos şi să nu ridicaţi greutăţi. Respectaţi programul de odihnă şi dieta cu crudităţi, bogate în vitamine din complexul B şi calciu: salată verde, varză şi broccoli.

Zile norocoase : Data de 4 este favorabilă pentru investiţii mai deosebite. Pregătiţi-vă proiectele de divertisment, fazorizate de astre în data de 11.

Zile nefavorabile: În 12, evitaţi certurile cu rudele. În data de  în 18, fiţi econimi şi nu faceţi nicio investiţie:

Să apreciaţi calităţile partenerilor voştri: realismul, meticulozitatea şi consecvenţa.

Atenţie la defectele sufletului vostru pereche : nervozitatea şi exigenţa faţă de sine şi de semeni.

Credeţi în puterea norocului?

Petreceţi o parte din timpul liber în locaţiile liniştite, în orăşele de şes, departe de  zonele aglomerate.  Şi anumite numere vă poartă noroc:  4-5-8-14-15-19-27 28-31-32-34-40-45- 48.

Balanţa ( 23 septembrie- 22 octombrie)

În această lună, pentru proiectele importante-în carieră şi în afaceri, trebuie să acţionaţi în primele două săptămâni. Dacă vă preocupă un proiect curajos, inedit,  astrele vă susţin abia la sfârşitul lunii. În acelaşi timp, orice amănunt contează şi vă  poate oferi oportunităţi importante, chiar şi o sumă  semnificativă la sfârşitul acestei luni.

Iubirea şi speranţa- călăuzele voastre 

Este un interval destul de promiţător, pentru că orgoliile voastre nu se mai duelează. Treptat-treptat veţi renunţa la reproşuri, iar intervenţia părinţilor în viaţa voastră va fi discutată cu mult calm. Participarea la evenimente mondene sau de familie vă stimulează  nerăbdarea şi, totodată, bucuria. O veste importantă vă convinge că o porţie de înţelepciune poate să facă minuni pe toate planurile.  Data de 26 poate sta la temelia iubirii voastre.

Puncte sensibile

Energia fizică este la cota plus, în prima parte a intervalului, dar starea de iritare se menţine pe parcursul celor 14 zile. Cele mai multe necazuri le aveţi din cauza digestiei. Terapiile naturiste vă ajută destul de mult şi vor ameliora chiar şi circulaţia periferică şi problemele biliare. Este important să le acordaţi atenţia cuvenită după data de 27.  

Zile norocoase : Data de 10 iulie este în avantajul celor care lansează noi iniţiative. În data de 8, puteţi conta pe succesul activităţilor intelectuale.

Zile nefavorabile : În 22 este bine să evitaţi excesele de orice natură şi să vă menajaţi starea de sănătate. Dacă trebuie să faceţi o deplasare, evitaţi data de 28 iulie.

Să apreciaţi calităţile partenerilor voştri: obiectivitatea, răbdarea şi amabilitatea.

Atenţie la defectele sufletului vostru pereche: subiectivismul  şi indecizia.

Credeţi în puterea norocului?

Petreceţi o parte din timpul liber în locaţiile în care se desfăşoară activităţi sociale. Şi anumite numere vă poartă noroc:  2-3-8-11-16-19-20-26-29-31-34-38-40-45.

Scorpionul  ( 23- octombrie- 22 noiembrie)
Iată o lună norocoasă pentru voi! Şi zodia voastră se bucură de avantajele schimbărilor care apar acum. Dacă vreţi să faceţi investiţii sau dacă semnaţi contracte, este o etapă benefică pentru voi.  Venus, patroana banilor, este solidară cu proiectele voastre finaciare, îndeosebi în prima parte a lunii. Mai mult, micul benefic, Venus, vine în zodia voastră şi puteţi să faceţi faţă tentaţiilor şi să vă bucuraţi de un strop de relaxare. 

Iubirea şi speranţa, călăuzele voastre

Este o perioadă favorabilă pentru viaţa afectivă. Rănile sufleteşti se vindecă mai repede şi entuziasmul sentimental este un trofeu pe care-l meritaţi. Pentru persoanele singure, intervalul 1-14 iunie aduce o mare noutate şi Cupidon este maestru de ceremonii. 

Puncte sensibile

Grijile financiare şi replicile persoanelor acide din anturaj vă fură energia. De aceea şi durerile de cap, şi indigestiile sunt mai frecvente, cel puţin până-n data de 26. Vă deranjează mult faptul că nu sunteţi în formă, dar partenerul de viaţă poate fi un tonic pentru voi în momentele critice. Abia după data de 27, starea de sănătate se îmbunătăţeşte în mod considerabil; un strop de nelinişte tot mai rămâne.

Zile norocoase :  Ziua de 9 este de bun augur pentru problemele voastre finaciare. În 12, dacă trebuie să călătoriţi, puteţi pleca liniştiţi la drum pentru că rezolvaţi ceea ce v-aţi propus.

Zile nefavorabile: Zilele de 23 şi 25 nu sunt favorabile comunicării ; de aceea, nu discutaţi în contradictoriu.

Să apreciaţi calităţile partenerilor voştri :  ambiţia, vigoarea şi autoregenerarea.

Atenţie la defectele sufletului vostru-pereche:  gelozia, orgoliul şi posesivitatea.

Credeţi în puterea norocului?

În aceste zile vă puteţi revigora în zone situate lângă ape liniştite. De asemenea, anumite numerele sunt surse de optimism pentru voi:  3-4-5-12-13- 21-24-26-30-34-35-38-40-44

Săgetătorul ( 23 XI-21 X11)

Acum , este de bun augur faptul că sunteţi mai detaşaţi în faţa provocărilor. Mai mult, spre uimirea anturajului, iese în evidenţă un talent mai puţin cunoscut: inventivitatea. Proiectele pe termen lung sunt importante pentru progresul vostru profesional şi descoperiţi persoane abile şi dornice să investească practic în proiecte comune. Nu acţionaţi la primul impuls .

Iubirea şi speranţa, călăuzele voastre

În viaţa de cuplu vă bucuraţi de înţelegerea pe care o manifestă persoana iubită; în acelaşi timp, sunteţi mândri de reuşitele celei mai dragi persoane din viaţa voastră şi puneţi la punct chestiuni care vă interesează în egală măsură pe amândoi.

Puncte sensibile

În aceste zile vă interesează în mod expres părerea anturajului despre voi. Pentru că starea de oboseală se ameliorează sunteţi mai activi şi după atâta amar de vreme, după mai bine de patru luni, deveniţi liderii activităţilor curajoase pe termen lung..     

Zile norocoase :  În data de 11 descoperiţi soluţii foarte originale pentru problemele voastre profesionale şi pentru afaceri. Vă bucuraţi că veştile anticipează un lucru aşteptat: data de 18  va fi de bun augur pentru implicarea voastră în proiecte financiare. .

 Zile nefavorabile:  Daţi dovadă de mult tact în relaţiile cu persoanele din anturaj în data de 8. În data de 28 evitaţi orice fel de excese pentru că sănătatea voastră lasă de dorit. 

 Să apreciaţi calităţile partenerilor voştri: intuiţia, inteligenţa şi capacitatea de sinteză.

Atenţie la defectele sufletului-vostru pereche: iritarea şi  superficialitatea.

Credeţi în puterea norocului?

Petreceţi o parte din timpul vostru liber, alături de persoana iubită în spaţii deschise, nu prea zgomotoase. Unele numere vă poartă noroc în acest sezon estival:  2-3-7-11-14-21-23-27-29-32-37-39-43-46.

Capricornul ( 22 XII -20 XII)

Acţionaţi cu fermitate şi primiţi cu entuziasm ofertele de afaceri şi de colaborare, în prima parte a lunii. Iniţiativele voastre sunt benefice dacă acţionaţi în echipă. Etapa 11-15 este foarte avantajoasă pentru lansarea noilor proiecte. Dacă trebuie să vă implicaţi în activităţi majore, neprevăzute,  acţionaţi până-n data de 19, pentru a conta pe reuşită. Proiectele pe termen lung sunt importante pentru progresul vostru profesional .

Iubirea şi speranţa, călăuzele voastre

Pe plan afectiv, norocul vă surâde, pentru că reuşiţi să vă consolidaţi relaţia de dragoste. Colegii şi prietenii influenţează în bine viaţa de cuplu, îndeosebi până în data de 17.  În viaţa de familie reuşiţi să scăpaţi de suspiciuni şi farmecul personal se face remarcat. Desigur, pentru cei care vreţi să plecaţi în concediu, în a doua parte a lunii, vă puteţi distra şi relaxa excelent, ca în vremurile cele mai bune.

Puncte sensibile

În acest interval, vă străduiţi să acţionaţi la timp şi să onoraţi  priorităţile. Nu este prea uşor să împliniţi aceste deziderate pentru că nemulţumirile legate de starea de sănătate vă sâcâie până la sfârşitul acestui interval.  Este vorba despre problemele respiratorii şi reumatice. Este bună decizia voastră ca, în a doua parte a intervalului, să faceţi unele investigaţii medicale.

Zile norocoase :  În data de 8 veştile bune sosesc din zona finanţelor; mai mult, noutăţile primite în data de 27 vă readuc liniştea sufletească la capitolul Sănătate.

Zile nefavorabile:  În 21, se conturează unele încurcături care vă determină să fiţi prudenţi pe plan profesional. În 28, nu faceţi investiţii pe termen scurt, pentru că nu vor fi profitabile.

Să  apreciaţi calităţile partenerilor voştri: hărnicia, stabilitatea şi tenacitatea.

Atenţie la defectele sufletului vostru pereche: intoleranţa şi comoditatea.

Credeţi în puterea norocului?

Vă puteţi relaxa în zone linilştite, retrase, departe de compania persoanelor curioase. Şi anumite numere vă poartă noroc în acest sezon estival: 1-3-8-13-16-18-25-28-30-31-32-38-41-44.

Vărsătorul ( 21 I-18 XII)

Proiecte şi tentaţii

În această perioadă munciţi peste program  şi  depuneţi eforturi suplimentare pentru a finaliza proiecte de ultimă oră. Totuşi, o şansă  bună pentru câştiguri suplimentare apare în intervalul 7-12  Relaţia cu colegii va fi bună şi vă bucuraţi de sprijinul şi de sugestiile acestora.

Iubirea şi speranţa, călăuzele voastre

Traversaţi o etapă favorabilă pentru viaţa de familie şi de cuplu. Persoanele singure vor cunoaşte persoane foarte interesante, chiar la serviciu, şi se vor bucura de o viaţă socială bogată. Este plăcut pentru voi să primiţi complimente, să vedeţi că farmecul personal este apreciat chiar de cine trebuie. În general, configuraţiq astrală contribuie la consolidarea relaţiei voastre . Din data de 17, veştile surpriză vă întâmpină destul de des.

Puncte sensibile

În acest interval  nu este cazul să ignoraţi unele semnale trase organism: ficatul protestează când faceţi excese culinare-grăsimi şi condimente. Şi inima vă cere o perioadă de graţie . Energia pe care o aveţi nu trebuie să vă inducă în eroare şi să forţaţi organismul să facă eforturi nefireşti. Şi infecţiile uro-genitale  vor fi o surpriză pentru voi.

Zile norocoase : Şi pentru voi data de 11iulie este benefică din punct de vedere financiar. În data de 18, bucuriile sunt frecvente în viaţa de familie.

Zile nefavorabile:  Data de 25 nu este benefică pentru Vărsătorii care vor să obţină o aprobare. De asemenea, evitaţi speculaţiile de orice natură în data de 28.   

Să apreciaţi calităţile partenerilor voştri: altruismul şi creativitatea.

Atenţie la defectele sufletului vostru pereche: tendinţa spre extravaganţă şi independenţă.

Credeţi în puterea norocului?

Pentru voi, zonele aglomerate sunt avantajoase, deoarece acolo veniţi în contact cu persoane utile. De asemenea, unele numere vă poartă noroc: 4-7-8-14-20-22-24-28-34-38-40-47-48.

Peştii ( 19 II -20 III)
Munciţi mult, dar relaţiile cu persoanele influente sunt foarte plăcute.  De aceea, încercaţi să vă întreceţi pe voi înşivă :căutaţi şi găsiţi resurse pentru a vă adapta la cerinţele cotidiene. În acelaţi timp, grijile financiare se îndepărtează de voi. Conştiinciozitatea voastră va fi răsplătită, iar acest aspect financiar se întinde până în luna august 2015 .

Iubirea şi speranţa, călăuzele voastre

Iubirea  voastră are doi protectori loiali: Zeiţa Fortuna şi Cupidon. Rănile sufleteşti ale celor care au avut probleme în cuplu se vindecă  cu ajutorul energiilor pozitive din jur. În acelaşi timp, multe emoţii se adună în sufletul vostru în acest interval: apar etape de viaţă inedite. Burlacii vor fi  atraşi în mrejele lor de persoane abile de sex opus, iar Cupidon veghează asupra situaţiei din culise.

Puncte sensibile

În acest  interval moralul vostru este la o cotă  de invidiat. Vigoarea merge şi ea pe aceste urme. Este important să alegeţi hrana adecvată acestui sezon, pentru a evita problemele de sănătate. După data de 17, pofta de mâncare va fi greu de ţinut în frâu, iar ficatul şi bila merită o atenţie în plus.

Zile norocoase : Pentru proiectele de călătorie, data de 9 este foarte avantajoasă. Pentru rezolvarea unor probleme financiare, contaţi pe data de 28.    

Zile nefavorabile:  Evitaţi să faceţi investiţii în data de 6;  în data de 18 , alegeţi cu prudenţă hrana preferată: câte puţin din toate ar fi deviza ideală pentru ca starea de sănătate să nu aibă de suferit.  

Să apreciaţi calităţile partenerilor voştri: intuiţia şi devotamentul.

Atenţie la defectele sufletului votru-pereche: comoditatea, tendinţa spre un lux excesiv.

Credeţi în puterea norocului?

Vă relaxaţi foarte bine în  spaţii largi, liniştite , unde puteţi să meditaţi la următoarele proiecte de suflet. Iată şi numerele norocoase pentru acest interval: 5-7-9-11- 15-19- 27-30-35-37-39-45-49.  

blank