Actualitate, Featured

Helvig i-a decapitat. S-a schimbat conducerea Colegiului Național de Informații.

Colegiul Național de Informații a suferit schimbări majore în conducere după ce în ultimii ani presa a relatat despre doctoratele care se obțineau pe bandă rulantă.

”Începând cu 3 octombrie 2016, domnul profesor universitar Adrian Ivan este noul coordonator al activității Școlii Doctorale din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, iar domnul conferențiar universitar Iulian Fota este noul director al Colegiului Național de Informații.

Adrian Ivan a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, deține diplomă de studii avansate în Istorie Contemporană și Relații Internaționale, efectuate în cadrul aceleiași facultăți, precum și o diplomă de studii avansate în domeniul studii europene, eliberată de Institutul European al Universității din Geneva, Elveția.

Domeniile de cercetare și expertiză ale domnului Ivan sunt relații internaționale și studii de securitate, minorități naționale și etnice în relațiile internaționale, analiza politicilor de securitate și guvernanță europeană și internațională.

Iulian Fota este absolvent al studiilor de licență din cadrul Institutului român de construcții civile și industriale și al studiilor de master din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, specializarea Relații internaționale.

În prezent, este conferențiar universitar la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, iar de-a lungul timpului a ocupat diverse funcții în sistemul public, precum consilier prezidențial pentru securitate națională, director al Colegiului Național de Apărare, consilier în cadrul Departamentului pentru integrare euro-atlantică și politica de apărare, din Ministerul Apărării Naționale.”, se arată într-un comunicat al SRI.

blank