Social, Stiri

Halucinant! Autorităţile nu-l mai lasă să-şi crească strănepoata deşi a făcut-o timp de 9 ani

Reprezentanţi ai Protecţiei Copilului au decis că cei doi trebuie separaţi

 batran

Un bătrân din Podul Iloaiei, Iaşi, s-a trezit peste noapte într-o situaţie absurdă! Autorităţile locale l-au ameninţat că i-o vor lua de lângă el pe strănepoata de 9 ani, pe care a crescut-o de când avea doar două luni, chiar dacă nu îi reproşează vreo greşeală.

În cei nouă ani de când o creşte pe Gabriela, strănepoata sa abandonată de mamă, Gheorghe Mardari (75 de ani) şi-a dedicat fiecare clipă micuţei. Se îngrijeşte de programul ei de masă, de educaţia şi de manierele copilei, dar îi satisface şi micile dorinţe de cochetărie. Îi împleteşte codiţe, îi prinde panglici în păr şi chiar dacă nu are o pensie mare, a găsit resursele de a-şi răsfăţa strănepoata cu rochiţe ca de păpuşă şi o bicicletă pe care şi-a dorit-o mult.

Viaţa lor a fost însă dată peste cap recent când, se pare că din cauza unor rude supărate că micuţa îl va moşteni pe Mardari, Protecţia Copilului a venit în inspecţie. Culmea, angajaţii statului, responsabili pentru a-i reprezenta interesele Gabrielei, au decis că cei doi trebuie despărţiţi. Nu pentru că micuţa nu e bine îngrijită sau pentru că, Doamne fereşte, ar fi agresată, ci din simplul motiv că bătrânul are 75 de ani. Vestea i-a frânt inima străbunicului: “Mă duc la puşcărie şi fata tot nu le-o dau”. Din fericire, autorităţile au decis ieri să revină asupra deciziei, iar cei doi vor rămâne împreună cel puţin până la toamnă, când va fi următoarea evaluare.

blank