Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, duminică, pentru a cincea oară în sferturile de finală ale Australian Open, după ce a învins-o, în optimi, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-4, pe poloneza Iga Swiatek, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15.

Simona Halep a declarat că victoria obţinută înseamnă foarte mult pentru ea. Simona Halep a obţinut, duminică, în faţa polonezei Iga Swaitek, victoria cu numărul 100 la un grand slam.

Mă bucur mult de această victorie, înseamnă mult pentru mine. Meciul de la Roland Garros a fost foarte greu, pentru că nu mi-am găsit ritmul, nu mi-a ieşit nimic. Astăzi am încercat să fac câteva lucruri mai bine decât anul trecut şi sunt fericită că am câştigat. Cred că tot turneul am servit destul de bine, mă bucur că am putut să-mi îmbuntăţesc servciul. Nu e atat de puternic, dar îl simt bine, pot să direcţionez mingea în mai multe locuri, nu numai sub un anumit unghi, încerc să variez un pic mai mult.

M-a ajutat mult astăzi, a fost important să mixez seviciul şi cred că am forţat-o să facă unele greşeli la retur. Mă simt OK fizic, nu mă pot plânge deoarece am muncit mult în pauza competiţională, acasă”, şi când am vebit aici am putut să mă pregătesc două, trei ore pe zi. Sunt un pic obosită, este normal, deoarece stresul creşte, dar acum sunt relaxată, concentrată şi vreau dau totul, să încrec să mă recuperez cât mai mul posibil ca să fiu gata pentru turul următor”, a declarat Halep, la Eurosport Cube.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Halep a înfruntat în această întâlnire mai multe versiuni ale Igăi Swiatek, una copleşitoare, alta rispitoare. Cu un efort deosebit, cu inteligenţă şi cu calm, Halep a aceptat dominarea rivalei şi, când nivelul acesteia a scăzut, a preluat frâiele meciului şi nu le-a scăpat din mână.

Swiatek a început furtunos meciul de pe Rod Laver Arena, cu acelaşi tenis total care i-a adus în octombrie trecut primul titlu de grand slam din carieră, la Roland Garros, la numai 19 ani. Poloneza este o maşină de tenis, o turela a unui tanc, ce plasează loviturile oriunde pe teren, stânga-dreapta, lung-scurt. Tânăra sportivă a evoluat şi duminică o vreme exuberant, ofensiv, cu puncte frumos construite şi cu veniri la fileu.

Cu mobilitate şi rapiditate incredibile, Swiatek a fost din nou de neoprit în primul set de câtre Halep. Românca a putut ţine pasul cu adversara ei atât timp cât a pus în teren primul serviciu şi cât a avut răbdare să nu trimită oriunde şi oricum mingea, aşa cum a făcut-o în partea finală a setului.

Tot acest joc spectaculos al polonezei s-a năruit neaşteptat în setul al doilea. Punctele ei câştigătoare s-au rărit, în schimb s-au înmulţit greşelile neforţate, iar Halep nu iartă asemenea scăderi ale nivelului evoluţiei adversarelor sale. Fostul lider WTA a jucat atent să nu dea puncte gratuit, a continuat să macine reverul Igăi Swiatek, poate una dintre puţinele ei lovituri necizelate încă, şi a punctat când a trebuit. Sportiva română şi-a recuperat precizia şi eficienţa primului serviciu, a fost generoasă în efort, ca de obicei, a ţinut mingea în joc cât mai mult şi meciul a intrat firesc pe făgaşul creat de ea.

După câte un set dominat de fiecare jucătoare, un uşor echilibru s-a instalat pe teren în decisiv. Swiatek a devenit mai puţin risipitoare, a recuperat ceva din evoluţia arătată în primul set, dar Halep nu a pierdut controlul partidei.

În setul I, primele mingi de break le-a avut Halep, la 3-3, dar Swiatek le-a anulat şi a condus cu 4-3. În ghemul următor, românca şi-a cedat serviciul la 0 şi Swiatek nu a ratat ocazia de a-şi adjudeca setul cu 6-3, după 38 de minute.

Halep a fructificat următoarea şansă de break ivită, la 1-0, în setul secund, şi a câştigat prima dată pe serviciul rivalei, ridicând scorul la 2-0, apoi la 3-0, moment în care Swiatek a punctat şi ea pe tabelă. De la acest scor, românca a mers şnur şi a câştigat cinci ghemuri la rând. După primele trei şi după 64 de minute, setul i-a intrat în cont, cu 6-1.

Sportiva poloneză a revenit în joc la 0-2 în decisiv, după ce în ghemul anterior a ratat o minge de break. Nu a mai făcut-o în ghemul al patrulea şi scorul a devenit 2-2. Halep a răspuns cu rebreak, consolidat cu serviciul, iar diferenţa a revenit la două ghemuri şi s-a păstrat până la final, scor 6-4, după o oră şi 50 de minute de joc.

Anterior, bilanţul întâlnirilor directe Halep – Swiatek era de 1-1. Românca s-a impus în 2019, în optimi, la Roland Garros, scor 6-1, 6-0, iar poloneza la următoarea ediţie a competiţiei de la Paris, în aceeaşi fază, scor 6-2, 6-1.

Halep va juca în faza următoare cu americanca Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10. Williams conduce cu 9-2 în întâlnirile cu Halep, ultima victorie aparţinându-i româncei, scor 6-2, 6-2, în finala turneului de la Wimbledon din 2019. În acelaşi an, cele două jucătoare s-au întâlnit şi la Australian Open, când Williams a câştigat în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4, în optimile de finală.

Calificarea în sferturi este recompensată la actuala ediţie a AusOpen cu un premiu de 525.000 de dolari australieni (336.000 de euro) şi cu 430 de puncte WTA. Jucătoarele eliminate în optimi primesc un premiu de 320.000 de dolari australieni (204.000 euro) fiecare şi câte 240 de puncte WTA.


Citeste si...
Codrin Ștefănescu : PSD pune in balanta riscurile suspendarii lui Iohannis