Featured, Sport

Halep, în declin. A coborât în clasamentul WTA

Elina Svitolina, locul 5 WTA, s-a calificat marți în semifinalele turneului de la US Open, marți seară, după ce a trecut de Johanna Konta, locul 16 WTA, cu scorul 6-4, 6-4. În acest moment, ucraineanca a acumulat mai multe puncte decât Simona Halep, pe care o devansează în clasamentul WTA. Simona Halep, eliminată în faza a treia de la US Open, coboară de pe locul al patrulea pe locul al cincilea.

Calificându-se în semifinale, Elina Svitolina și-a egalat cea mai bună performanță din carieră la turneele de Mare Șlem. Tot în acest an, la Wimbledon, sportiva din Ucraina a ajuns până în semifinale, unde a fost eliminată de Simona Halep.

Elina Svitolina este primul nume care ajunge în careul de ași de la US Open 2019. În această fază a competiției, ucraineanca se va duela cu învingătoarea din partida Serena Williams (8 WTA) – Qiang Wang (18 WTA).

Celelalte două sferturi de finală de la US Open programează duelurile Bianca Andreescu (15 WTA) – Elise Mertens (26 WTA) și Belinda Bencic (12 WTA) – Donna Vekic (23 WTA), scrie Mediafax.

Suspansul de la US Open 2019 este cu atât mai mare cu cât deținătoarea trofeului, liderul mondial Naomi Osaka, a fost eliminată luni în faza optimilor, ceea ce răstoarnă clasamentul WTA. De lunea viitoare, pe locul 1 va reveni australiancei Ashleigh Barty, urmată de Karolina Pliskova, din Cehia. Ambele au fost eliminate încă din faza a treia a turneului, dar japoneza pierde multe puncte din postura de câștigătoare, anul trecut, a turneului de mare șlem.

În cazul în care Elina Svitolina ar câștiga competiția de la Flushing Meadows, ea ar ajunge pe locul 2, o premieră în carieră. În acest caz, Karolina Pliskova ar fi pe 3, iar Naomi Osaka ar ajunge pe locul 4. Numai 43 de puncte o mai despart de Simona Halep, care ar fi ocupanta locului 5.

Bianca Andreescu: Mă aștept să câștig la US Open
Pe de altă parte, Bianca Andreescu – calificată în sferturile de finală după ce a eliminat-o pe Taylor Townsend, americanca supranumită și „coșmarul româncelor” – ar putea fi o revelaţie și US Open 2019, confirmând parcursul ei extraordinar din 2019: anul trecut pe vremea aceasta era pe locul 208 în lume şi pierdea în primul tur la Flushing Meadows în faţa Olgăi Danilovic, în două seturi. Acum, este în premieră în optimi şi între primele 15 jucătoare din lume. În clasamentul WTA live este deja pe locul 9, devansând-o pe adversara Elinei Svitolina din sferturi, Johanna Konta. Dacă Bianca Andreescu va câștiga US Open, ea va acumula mai multe puncte decât Simona Halep și o va devansa în clasamentul WTA.

De altfel, Bianca Andreescu a declarat că este foarte încrezătoare în forțele sale și că se așteaptă să câștige US Open.

„Este extraordinar. Am muncit și am visat la acest moment de foarte mult timp, deci este minunat să mă aflu în sferturile de finală. Sunt foarte fericită, dar turneul nu s-a terminat încă. Cred că pot face mult mai multe lucruri aici. Vreau să câștig fiecare turneu la care mă înscriu. Mă aștept la multe lucruri din partea mea, deci da, mă aștept să câștig turneul. Voi lua fiecare meci pe rând, pentru că știu că voi avea parte de multe adversare puternice până să ajung în finală. Mă voi bucura de acest moment acum și sper că voi câștiga miercuri. Nu m-am simțit niciodată atât de încrezătoare. Am adus aici elanul de la Rogers Cup. Acest an este cel mai bun an din viața mea de până acum. Joc mai bine aici decât la Rogers Cup. Cred că scorurile demonstrează acest lucru. Este mult mai plăcut să câștig în două seturi. Este mai ușor atât pentru trup, cât și pentru minte”, a spus Bianca Andreescu, citată de Mediafax.

Bianca Andreescu a avut de înfruntat nemulțumirea spectatorilor care și-au arătat susținerea pentru Townsend, însă canadianca de origine română a făcut față cu brio presiunii: „Sunt fericită pentru că am putut să rămân calmă în acele momente. Dacă rămân calmă și pozitivă, publicul nu mă poate învinge”.

În sferturi, Bianca Andreescu o va întâlni pe Elise Mertens (26 WTA).

 

blank