Simona Halep le-a acordat un interviu inedit unor realizatori radio care s-au urcat, cu un megafon, pe acoperișul clădirii de lângă hotelul din Adelaide unde este carantinată campioana en-titre de la Wimbledon.

Doi prezentatori de la un post de radio local au profitat de faptul că sediul lor se află chiar în vecinătatea hotelului unde se află în carantină, la Adelaide, mai mulți sportivi importanți, între care şi Simona Halep. Erin Phillips și Soda au urcat pe acoperiș și le-au urat „bun venit”, ei transmiţându-şi mesajul printr-un megafon.

Simona le-a spus celor doi jurnalişti că se trezește în fiecare zi la 5 dimineața și a recunoscut că se cam plictisește. Erin Phillips și Soda i-au promis că vor încerca să-i facă mai ușoară această perioadă de carantină și i-au transmis că vor difuza la radio melodiile ei preferate.

„Am vrut să-i întâmpinăm pe noii noștri vecini de cartier. Se întâmplă că noii noștri vecini să fie șase dintre cei mai buni jucători de tenis din lume. Serena Williams, Rafael Nadal, Novak Djokovici, Simona Halep, Naomi Osaka și Dominic Thiem sunt în carantină la un hotel situat chiar peste drum de studiourile noastre. Erin Phillips și Soda au urcat pe acoperișul studioului nostru pentru a încerca să ne prezentăm. Și, băiete, am dat de aur din prima zi!

Incredibila Simona Halep și antrenorul ei (Darren Cahill) au ieșit pe balconul lor pentru a ne face cu mâna. Ea a dezvăluit că s-a trezit devreme și că nu a deranjat-o tot zgomotul pe care îl făceau oamenii noștri. În următoarele două săptămâni, Erin&Soda vor urca pe acoperiș pentru a încerca să-i distreze pe noii vecini”, se arată pe site-ul postului Mix102.3, din Adelaide.

„Știu că va fi dificil din punct de vedere mental, dar simt că experiențele mele în bule din 2020 mă vor ajuta să știu la ce să mă aștept. Sunt mai puțin stresată și pentru că știu că au COVID sub control în Australia și că odată ce se termină perioada de carantină, vom fi liberi!”, spunea Simona Halep, înainte de această perioadă de carantină.

Citeste si...
Incident armat la Catedrala din Berlin