Gheorghe Hagi spune că multinaţionalele ar trebui să aibă posibilitatea să direcţioneze către sportul din România un procent din cifra de afaceri.

Patronul Viitorul Constanţa a mărturisit că a redactat textul unei legi care să ajute în acest sens: “În Franţa, Italia, Germania, Spania e câte o multinaţională care finanţează echipele mari. Trebuie dată o lege prin care să se deducă bani din cifra de afaceri, nu din profit, nu din taxe şi impozite. Eu am dat-o, e scrisă deja! Am vorbit şi cu cei de la finanţe, când am fost MTS (n.r. – Ministerul Tineretului şi Sportului). Săreau în sus toţi, erau fericiţi. ‘Gata, ai dat-o, e cea mai bună’. A rămas acolo! Cine a ascuns-o, cum a ascuns-o, nu ştiu… E deductibilă! 1-2-3% din cifra de afaceri. Din miliardele pe care le produc ele (n.r. – multinaţionalele)… Multinaţionalele te organizează, te fac să arăţi bine. Trebuie să vadă că eşti un club organizat. Banii aceia, 70%, se duc înapoi la stat. Eu plătesc 70% impozit. Nimeni nu se întreabă, în România, cum se face un buget competitiv. E simplu: TV+multinaţionale+suporteri. La noi, astea două sunt zero barat. Şi nu se dă legea! De ce? Ele produc bani la noi în ţară. Dacă produci, trebuie să susţii un fenomen social, sportul! Nu doar fotbalul! Şi cultura… E o simplă lege. Dacă eram preşedinte, o făceam 100%. Era primul lucru pe care l-aş fi făcut. Să fac o lege prin care să aduc bani cluburilor care formează jucători. Cluburile din România formează jucători. Polonia ne-a depăşit, Cehia ne-a depăşit, Ungaria e în curs să ne depăşească… Noi o să rămânem în spate. Întrebaţi-vă cum se face bugetul. Asta ar fi o discuţie interesantă pentru mine. Eu ştiu cum se face, pentru că fac şi partea administrativă. Anul trecut am ieşit pe plus (n.r. – zâmbeşte ironic). Deci înseamnă că suntem un club, o societate comercială bună. Ne-a mers bine”, a spus Gheorghe Hagi.

Citeste si...  Avertizare meteo: ninsori, ploi și vânt puternic