Politic, Stiri

Guvernul va merge în Parlament pentru un NOU VOT de încredere. Cine sunt miniştrii care ar putea fi schimbaţi

Victor Ponta a anunţat marţi ca, după data de 10 decembrie, odată cu trecerea bugetului pentru 2015 prin Parlament, va coopta partidul lui Călin Popescu Tăriceanu în Guvern. Premierul a precizat că, prin promovarea unor membri ai PLR în Execuitv, va avea loc o „restructurare” a Executivului şi va fi nevoie de un vot în Parlament. În plus, premierul a vorbit despre posibilitatea reducerii numărului de miniştri. România TV a prezentat o listă de miniştri care ar putea fi vizaţi prin remanierea guvernamentală pregătită de către prim-ministrul Victor Ponta.

big_lso_9779_88647100

Victor Ponta a declarat că săptămâna viitoare se va şti foarte clar dacă „păstrăm şi mergem mai departe cu guvernarea”.

„Imediat după buget, voi propune în discuţia cu coaliţia de guvernare o restructurare a Guvernului astfel încât PLR să fie reprezentat la nivel de miniştri în Guvern”, a precizat Ponta.

Premierul a arătat că Executivul se va prezenta, în Parlament, după cooptarea PLR, pentru un nou vot de încredere. În plus, premierul a vorbit despre posibilitatea reducerii numărului de miniştri.

Cea mai notabilă victimă a remanierii ar putea fi Ioana Petrescu, ministrul de Finanţe. Ea ar urma să fie înlocuită de către Daniel Chiţoiu (PLR), cel care a mai ocupat această funcţie în primul guvern Ponta.

Un alt portofoliu pe care îl vor primi dizidenţii din PNL grupaţi în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi cel al Ministerului pentru IMM-uri, unde Andrei Gerea, fost ministru al Economiei, îl va înlocui pe Florin Nicolae Jianu.

UNPR îşi va mări reprezentarea în Guvern primind şi ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni. Deocamdată, nu se ştie numele celui care îl va înlocui pe Bogdan Stanoevici. Şi Doina Pană va fi remaniată, domeniul Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii urmând să fie comasat cu Mediul.

Şi Aurelia Cristea va rămâne fără postul de ministru delegat pentru Dialogul Social.

blank