Guvernul a aprobat, miercuri, o modificare legislativă care prevede desființarea centrelor de plasament până la sfârșitul anului 2020 și încurajarea plasamentului la familie sau rude, prin acordarea unui indemnizaţii de sprijin.

Guvernul „Astfel, în vederea finalizării demersului de dezinstituţionalizare a copiilor, actul normativ adoptat interzice plasamentul copiilor în servicii de tip rezidenţial cu caracteristicile centrelor de tip clasic, începând cu data de 01 ianuarie 2020. Măsura propune desfiinţarea vechilor orfelinate este necesară pentru ca instituţiile de tip vechi, care trebuie închise, să fie depopulate treptat, dar şi pentru a sprijini dezvoltarea reţelelor de servicii alternative la îngrijirea instituţională”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi.

Actul normativ adoptat de Guvern introduce obligaţia autorităţilor de la nivel local, dar şi a furnizorilor privaţi de servicii sociale, de a închide centrele de plasament de tip vechi sau de a reorganiza serviciile de tip rezidenţial, până la sfârșitul anului 2020. După data de 01 ianuarie 2021, funcţionarea centrelor de plasament este interzisă, iar nerespectarea acestei prevederi va fi considerată contravenţie şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 3.000 lei şi 10.000 lei.

„Sunt stimulate şi persoanele care doresc să se implice în creşterea şi îngrijirea unui copil separat de familie, prin introducerea unei indemnizaţii de sprijin lunară, în cuantum de 400 lei. Decizia a fost luată după ce s-a constatat în timp că plasamentul la familie, persoană, rudă este mai eficient pe termen mediu şi lung pentru copiii separaţi de familie, dar şi mai rentabil din punct de vedere al costurilor. În ceea ce priveşte situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, s-a stabilit ca pe lângă rudele până la gradul IV, care pot fi desemnate să asigure creşterea şi îngrijirea acestor copii, să fie introduse şi persoanele care fac parte din reţeaua socială a acestuia şi faţă de care a dezvoltat relaţii de ataşament sau cu care s-a bucurat de viaţa de familie”, arată Ministerul Muncii.

Citeste si...  Fluorul nu este recomandat copiilor

Documentul aprobat de Guvern introduce şi prevederi privind desemnarea persoanei în grija căreia rămâne copilul pe durata absenţei părinţilor, astfel încât să se evite situaţiile în care, printr-o interpretare restrictivă, această desemnare se face doar pentru un an, fără a mai fi realizată prelungirea succesivă a acesteia. În acest fel se evită lipsirea copilului de o persoană care să suplinească rolul ce ar fi trebuit îndeplinit de părinţi.