Toate economiile europene sunt afectate de criza generată de pandemia de COVID-19, însă, în ceea ce priveşte România, datele sunt favorabile, iar tendinţele rămân optimiste. Guvernul PNL speră într-o revenire rapidă a economiei, iar măsurile de sprijin oferite pieţei muncii încep să se resimtă.

Măsurile luate de Guvernul PNL au minimizat efectele negative ale crizei asupra bunăstării tuturor românilor, iar acum estimările specialiştilor arată că economia României va fi în creştere în cursul anului viitor.

“Toate estimările, nu doar ale Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, dar şi FMI, Comisia Europeană, instituţiile internaţionale arată clar că economia României va fi pe creştere anul viitor, similar cu căderea de anul acesta. Vom încerca să anulăm şi să fim pe plus după doi ani de zile sau în cel mai rău caz pe zero după doi ani de zile”, a spus ministrul Finanţelor, Florin Cîţu

România, singura economie din Europa care a avut o influenţă pozitivă din investiţiile publice

România se situează pe primul loc din Uniunea Europeană la investiţiile publice, încasările la buget au fost mai mari decât în 2019, iar salariul mediu brut a crescut şi el faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.

„Investiţiile publice în România au fost cele mai mari din ultimii 10 ani, pe primele 10 luni am depăşit investiţiile totale de pe anii 2016-2017 şi dintre ţările Uniunii Europene, suntem singura ţară în care investiţiile publice au avut o influenţă pozitivă în cadrul produsului intern brut, adică singura tară care a crescut investiţiile cu adevărat în perioadă de criză economică generată de pandemie.

În ceea ce priveşte producţia industrială, în ultimele 4 luni avem o creştere constantă a producţiei. Pentru încasările la buget, octombrie este a treia luna consecutiva în care încasăm mai mult decât luna echivalentă a anului 2019. În ceea ce priveşte salariul mediu net, în luna august a crescut cu 7,5% faţă de luna august a anului 2019, repet în criză economică. Şomajul a scăzut, mai mult decât atât, la data de 1 octombrie sunt cu 20.000 mai mulţi angajaţi cu contract de muncă, decât în luna ianuarie 2020, înainte de începutul pandemiei. Astea sunt date, sunt cifre date de INS, de instituţii certificate”, a declarat premierul României, Ludovic Orban.

Un alt sector unde putem vedea creşteri este sectorul construcţiilor inginereşti realizate din fonduri publice care a înregistrat în primele opt luni o creştere de 25,6%, cea mai ridicată din ultimii 12 ani.

Guvernul PNL a pornit marile şantiere (Sibiu – Piteşti, autostrada de centură Bucureşti), a deblocat lucrări (drumul expres Craiova – Piteşti), a finalizat investiţii publice tărăgănate de PSD (Metroul din Drumul Taberei, calea ferată Bucureşti-Otopeni) şi a relansat mari proiecte de infrastructură întârziate de PSD (spitalele regionale de la Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca).

Guvernarea liberală s-a concentrat pe investiţii masive în economie, în special în domeniul sănătăţii sau infrastructurii. Se fac mari eforturi pentru a recupera anii pierduţi de guvernele PSD care au cheltuit banii românilor fără să lase nimic în urmă. Astfel, în primele zece luni, Guvernul PNL a realizat investiţii de 35,4 miliarde lei, cea mai mare sumă din ultimii 10 ani. Cu 35,4 miliarde lei în zece luni, Guvernul PNL a investit considerabil mai mult decât a investit guvernul PSD în tot anul 2017 – 26,8 mlrd. lei.

Construcţiile de clădiri rezidenţiale au crescut în august cu aproape 25%

Pe fondul programului guvernamental Noua Casă, lucrările de construcţii pe segmentul rezidenţial au urcat în august cu aproape 25%, potrivit datelor transmise de INS. În primele 8 luni, creşterea este de 17,2% faţă de ianuarie-august 2019.

În iunie 2020, cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 9.2% faţă de iunie 2019

“Instutul Naţional de Statistică a prezentat datele în comerţul cu amănuntul. Acolo se vede foarte clar că economia a avut o creştere începând cu luna mai. În industrie se vede acelaşi lucru. Acel ‘V’ se vede deja foarte clar atât în comerţ cât şi în industrie. În trimestrul trei vom vedea acea revenire. Eu spun că acea revenire va fi în trimestrul trei. În trimestrul doi toţi ştiam cum va fi. Nu cred că exista cineva care să spună că în trimestrul doi când ai economia închisă aproape 60 de zile să ai şi creştere economică. Revenirea despre care vorbim vine din trimestrul trei”, a spus ministrul Finanţelor.

În iunie 2020 industria a crescut că 10.2% faţă de luna precedentă

„Măsurile luate de guvern până acum au avut un impact pozitiv şi acest lucru se vede. Industria a fost distrusă de trei ani de guvernare socialistă. Intrase în recesiune la începutul anului 2019. Acum toate semnele arată, fără dubiu, că la finalul trimestrului 2 sau începutul trimestrului 4, pentru prima oară în doi ani dinamica sectorului industrial o să fie pozitivă”, a mai declarat Florin Cîţu.

România, cea mai mare creştere economică din UE

România a înregistrat cea mai mare creştere a economiei dintre ţările Uniunii Europene, de 2,7%, în primul trimestru din 2020, faţă de aceeaşi perioadă din 2019, potrivit datelor Eurostat. Această creştere a avut loc în condiţiile în care la nivelul UE s-a înregistrat o scădere economică de 2,6%, fiind cea mai mare scădere din trimestrul trei 2009 încoace.

Crearea unui mediu propice pentru investiţii, provocarea guvernarii PNL

”Asta este provocarea pentru această guvernare în perioada 2021 -2024: să creăm acest mediu propice pentru a aduce investiţii în România ca după aceea să-i aducem şi pe români înapoi acasă. Putem să-i aducem pe români acasă, dar nu cu promisiuni că le dăm 20.000 de lei de la buget sau că le dăm 20.000 sau 30.000 de euro dacă vin în ţară. Nu cu astfel de promisiuni. Trebuie să creăm mediul economic, să fie acea efervescenţă în care să-şi dorească să vină să muncească, nu cu acea mită electorală, nu aşa îi aduci în ţară. Să creăm o economie dinamică, ca aceşti oameni să poată să vină într-o economie dinamică”, a declarat Ciţu.


Citeste si...
Zgonea: Îi solicit public lui Klaus Iohannis să se dezică de Traian Băsescu şi de regimul său.