Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri în domeniul achiziţiilor publice, potrivit Agerpres, care citează ordinea de zi afişată pe site-ul Secretariatului General al Guvernului (SGG).

În nota de fundamentare a proiectului se explică “necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice”, întrucât, în caz contrar, există “riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local”.

În acelaşi document se menţionează, tot ca argument pentru adoptarea proiectului de OUG, faptul că pentru anul 2020 “riscul de dezangajare la nivelul tuturor programelor operaţionale este în valoare de 2.154,81 milioane euro, iar cele mai mari valori ale riscului de dezangajare sunt înregistrate la nivelul Programului Operaţional Infrastructură Mare cu valoarea de 778,17 milioane euro, Programului Operaţional Regional cu valoarea de 740,13 milioane euro şi a Programului Operaţional Capital Uman cu o valoare de 382,16 milioane euro”, şi se precizează că “riscul de dezangajare acţionează imediat la sfârşitul anului calendaristic prin dezangajarea sumelor din bugetul alocat României”.

Pe agenda şedinţei de Executiv figurează şi un proiect de OUG pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul programului ROU-T-MOH “Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, finanţat de Fondul Global de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei şi malariei, aprobat pentru perioada 1 octombrie 2018 – 31 martie 2021 şi denumit în continuare programul.

Suma estimată pentru acoperirea TVA este în valoare totală de “568.433 lei”, conform notei de fundamentare.

Citeste si...
Hackeri din Rusia au atacat reţele informatice ale Guvernului Germaniei

″În cazul în care suma sus-menţionată se va asigura de la bugetul de stat, ea va fi direcţionată către achiziţia de medicamente pentru tratamentul tuberculozei multidrog rezistente şi respectiv pentru alte bunuri necesare pentru prevenirea şi controlul tuberculozei în rândul populaţiilor vulnerabile, între care menţionăm utilizatorii de droguri. În cazul în care din bugetul de stat nu se va asigura suma respectivă, Fondul Global va considera cheltuiala neeligibilă şi va diminua conform bugetul grantului, acest fapt având implicaţii deosebit de grave în ceea ce priveşte asigurarea diagnosticului şi al tratamentul pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă”, se arată în proiect.

Guvernul urmează să adopte în aceeaşi şedinţă şi două proiecte de lege, unul pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a contului general anual al datoriei publice aferente anului 2019 şi un altul pentru pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 şi a contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2019.

Totodată, printr-un proiect de hotărâre, Executivul va aproba bilanţul general al Trezoreriei Statului şi a contului de execuţie a bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2019.

În cadrul reuniunii urmează să fie aprobat şi un raport privind datoria publică guvernamentală la 31 decembrie 2019.

Guvernul va decide, tot printr-o hotărâre, cu privire la declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional “Autostrada Sibiu Piteşti” – Secţiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti, aflate pe raza localităţilor Bascov, Băiculeşti şi Merişani, din judeţul Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.