Actualitate, Featured

Guvernul Maiei Sandu, investit la Chișinău: Pavel Filip face şedintă de guvern paralelă

Incertitudinea politică se adânceşte în Republica Moldova. Azi este învestit guvernul condus de Maia Sandu, format în urma unui un acord între socialiști și proeuropeni și recunoscut de Uniunea Europeană, dar declarat nelegitim de Curtea Constituţională de la Chişinău. Puterea este, astfel, revendicată de două tabere.

La Chişinău este învestit guvernul condus de Maia Sandu. Şedinţa are loc la Parlament, şi nu la sediul Executivului. Învestirea are loc însă într-un climat puţin spus incert. S-a ajuns aici după trei zile în care Parlamentul şi preşedintele Igor Dodon, pe de o parte, şi Curtea Constituţională, de cealaltă parte, au luat decizii contradictorii. Pavel Filip, numit preşedinte preşedintele interimar de Curtea Constituţională, a convocat la rândul său o şedinţă paralelă de Guvern, cu foştii miniştri. Pavel Filip a şi anunţat alegeri anticipate pe 6 septembrie.

Igor Dodon a fost suspendat din funcţie, după ce în Parlament s-a format o coaliţie pentru îndepărtarea de la putere a Partidului Democrat al oligarhului Vladimir Plahotniuc. Socialiştii proruşi şi proeuropenii s-au aliat în cele din urmă şi au numit un nou guvern, condus de Maia Sandu, şi care a fost recunoscut, ieri, de Uniunea Europeană.

Deciziile luate de Parlament au fost anulate însă de Curtea Constituţională. Avem aşadar în acest moment, la Chişinău două puteri.

Între, timp, televiziunea Publika a prezentat noi imagini cu preşedintele suspendat Igor Dodon în care acesta recunoaşte că a primit bani din Rusia pentru finanţarea partidului său.

blank