Featured, Politic

Guvernul, decizie de ultimă oră privind relația cu SUA

Premierul Viorica Vasilica Dăncilă a decis înființarea Comitetului interministerial pentru implementarea obiectivelor rezultate din Parteneriatul Strategic cu SUA și a altor proiecte bilaterale România-SUA.

Comitetul interministerial își va desfășura activitatea sub coordonarea viceprim-ministrului Ana Birchall, iar componența acestuia este următoarea: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerul Cercetării și Inovării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Ministerul Educației Naționale. La lucrările Comitetului pot fi invitați să participe și reprezentanți la nivel ai altor instituții cu atribuții în domeniul Parteneriatului Strategic România-SUA.

Comitetul se întrunește trimestrial sau ori de câte ori situația o impune, cu obiectivul monitorizării stadiului implementării proiectelor bilaterale România-SUA.

blank