Guvernul a identificat mai multe zone unde va aplica „măsuri severe” de reducere a cheltuielilor bugetare, astfel încât Legea pensiilor să poată fi aplicată, în condiţiile în care acest act normativ pune presiuni asupra bugetului, a declarat vineri, la RFI, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

„Noi înşine am exprimat de nenumărate ori multe îngrijorări cu privire la presiunile majore care există în acest moment şi în perioada următoare în ceea ce priveşte structura cheltuielilor bugetare, unde avem o pondere a acestora în buget de peste 80% cu cheltuieli pentru personal, pensii, asistenţă socială, ceea ce lasă spaţiu de manevră foarte redus pentru alte cheltuieli bugetare de tipul investiţiilor majore în economie. Suntem conştienţi de această presiune.

În acelaşi timp, vorbim despre o lege adoptată în Parlament, iar viziunea Guvernul PNL Orban este că această lege trebuie respectată, pentru că ne-am angajat în faţa cetăţenilor că vom respecta toate drepturile salariale şi drepturile la pensie legale în vigoare şi garantăm plata acestora”, a precizat Dancă.

Potrivit acestuia, în prezent, există soluţii pentru a acoperi această cheltuială. „La nivelul proiectului de buget pentru anul viitor, vor fi prezentate public. Sigur că impactul va fi o creştere suplimentară a deficitului pentru anul viitor, probabil undeva cu un 1% din PIB. Şi vom aplica măsuri severe de reducere în altă zonă de cheltuieli bugetare, pentru a face spaţiu şi loc pentru această presiune”, a explicat Dancă.

Zonele în care vor fi aplicate măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Întrebat în ce zone vor fi aplicate aceste măsuri, şeful Cancelariei premierului a spus: „În zona de cheltuieli cu bunuri şi servicii, în zona de cheltuieli cu funcţionarea administraţiei publice”.

Citeste si...  După excluderea din ALDE, Meleșcanu si-a găsit alt partid

„Noi ne-am asumat un program amplu de restructurare şi eficientizare a administraţiei publice. Un prim pas a fost făcut prin reducerea numărului de ministere de la 26 la 16, în acest moment, iar etapa următoare este cea legată de reorganizarea acestor ministere, prin comasarea mai multor agenţii şi instituţii subordonate, astfel încât să avem un aparat administrativ mult mai suplu şi eficient, care să răspundă nevoilor reale ale cetăţenilor. Există spaţiu în această zonă de reducere a cheltuielilor. De asemenea, vorbim despre alte zone, unde am putea gândi mai multe măsuri, care să lase resursa bugetară pentru alte priorităţi, vorbim despre zona cheltuielilor cu dobânzile. Chiar în rectificarea bugetară vreau să vă menţionez că au fost diminuate sumele pentru cheltuielile cu dobânzile cu aproximativ 500 de milioane de lei”, a afirmat Ionel Dancă.

El a adăugat că Guvernul îşi propune, totodată, o îmbunătăţire a colectării veniturilor bugetare: „Numai din TVA, dacă este să ne uităm strict pe execuţia bugetară pentru anul în curs, avem un nivel al încasărilor sub program de aproximativ 4 miliarde de lei. Or, acest lucru nu poate fi tolerat şi considerăm că există spaţiu pentru o mai bună colectare a veniturilor fiscale, anul viitor. De asemenea, din zona de venituri nefiscale, prin declanşarea unor programe de investiţii, de acţiuni care să vizeze creşterea veniturilor bugetare, printr-o mai bună gestiune a companiilor de stat. Sunt zone unde se pot identifica resurse care să fie aduse la buget pentru asigurarea cheltuielilor prioritare”.