Actualitate

Gulen vorbește despre lovitura de stat din Turcia

Fethullah Gulen, acuzat de autorităţile de la Ankara de orchestrarea tentativei de lovitură de stat din Turcia, a acordat un interviu pentru o televiziune din SUA. Acesta a transmis că nu el a organizat puciul și se delimitează de cei care au comis aceste fapte.

„Este foarte clar că această cerere este motivată politic şi sunt încrezător că faptele vor arăta acest lucru. În mod repetat am denunţat tentativa de lovitură de stat şi am negat cu tărie orice implicare”, a declarat Gulen.

„Nu sunt îngrijorat şi voi coopera cu autorităţile americane”, a adăugat clericul musulman.
Gulen a explicat fosta sa apropiere de Erdogan prin faptul că înainte de alegerile din 2002, „niciun alt partid nu promova reformele democratice şi aderarea la UE atât de mult precum partidul lui Erdogan”. Gulen mai spune că Erdogan a implementat reforme democratice şi a fost lăudat pentru asta de lideri europeni. Acest lucru s-a schimbat, însă.

„Dacă un alt partid ar fi promovat astfel de reforme, l-aş fi sprijinit. Privind în trecut, văd acum că le-am dat prea mult credit. Regret că am avut încredere că erau sinceri în ceea ce promiteau că vor livra”.

Clericul musulman a confirmat susţinerea sa pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană, însă consideră că procesul de aderare este în pericol de a fi suspendat în cazul în care Ankara decide să reintroducă pedeapsa capitală.

„Cred că aderarea Turciei la UE este cea mai bună cale pentru a asigura că Turcia rămâne democratică, iar libertăţile şi drepturile fundamentale sunt protejate,” a mai precizat Gulen.

blank