Actualitate

Gruia Stoica și Doru Boștină scapă de închisoare. Vezi ce le-a rămas din pedeapsă și unde ispășesc

Judecătorii le-au dat lui Gruia Stoica 2 ani și 6 luni (redusde la 4 ani, cât stabilise instanța de fond) iar lui Doru Boștină 1 an (de la 3 ani). Sentințele sunt definitive, iar pedepsele sunt cu suspendare. În prima instanță, Gruia Stoica fusese găsit vinovat de cumpărare de influență și condamnat de judecătorii Curții de Apel Ploiești, la 4 ani de închisoare cu executare, o pedeapsă pe care a contestat-o nu doar inculpatul, ci și procurorii DNA. Procurorii DNA au contestat sentința inițială, pe motiv că multimilionarul nu a recunoscut niciodată acuzațiile, deși la dosar, spun anchetatorii, s-ar afla înregistrările ambientale ale unor discuții purtate de Gruia Stoica cu avocatul Doru Boștină și care ar proba această acuzație.

Prin decizia rămasă definitivă, magistrații au desființat sentința numai cu privire la pedepsele principale aplicate inculpaţilor, la modalitatea de executare şi la greşita aplicare, în ce-l priveşte pe inculpatul Boştină Doru Cătălin, a pedepsei accesorii.

”În baza art.91 alin.1 Cod penal, dispune, pentru fiecare inculpat, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe parcursul termenelor de supraveghere de 3 ani pentru inculpatul Stoica Gruia şi de 2 ani pentru inculpatul Boştină Doru Cătălin, termenele de supraveghere fiind stabilite conform art.92 alin.1 Cod penal”, se arată în minuta ședinței de judecată.

Pe durata termenelor de supraveghere, Stoica Gruia şi Boştină Doru Cătălin vor trebui, printre altele, să facă muncă în folosul societății. Astfel, Gruia Stoica s-a ales cu 90 de zile muncă neremunerată iar avocatul Dorul Boștină a primit 60 de zile. ”Munca neremunerată în folosul comunităţii se va presta, de către inculpaţi, în una din următoarele entităţi comunicate instanţei:

-inculpatul Stoica Gruia, la Direcţia de Asistenţă Educaţională sau la Societatea Medicală „Sfânta Cuvioasă Paraschiva”, ambele situate în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov;

-inculpatul Boştină Doru Cătălin, la Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Asistenţă Integrată în Adicţii „Obregia” sau la Centrul de Asistenţă Integrată în Adicţii, ambele din municipiul Bucureşti.

blank