International, Stiri

Grevă spontană în Paris

Parizienii s-au confruntat cu o grevă spontană a conductorilor de metrou şi trenuri de suprafaţă, după ce noaptea trecută, unul dintre colegii lor, care conducea un tren regional RER A, fusese bătut cu bestialitate de către un călător nervos.

metrou_greva

Incidentul s-a petrecut în staţia Torcy, atunci când pasagerul a acţionat sistemul de alarmă din vagon, după ce îşi prinsese mâna între uşile de acces.
Conductorul trenului a venit să oprească alarma, iar apoi a început un schimb dur de replici între cei doi, transformat ulterior într-o altercaţie fizică.

Cel mai şifonat a fost conductorul, care a fost internat în spital cu nasul rupt şi numeroase leziuni în zona capului, transmite Le Parisien.

Atacul a stârnit rumoare în rândul tutoror mecanicilor de tren, care au decis să declanşeze o grevă spontană şi astfel să blocheze întreaga linie de transport RER A, care circulă prin centrul metropolei franceze.
Haosul generat a cuprins treptat tot sistemul de transport, subteran şi de suprafaţă, iar administraţia locală a suplimentat numărul de autobuze, măsură insuficinetă se pare, având în vedere că totul se întâmpla la o oră de vârf.

Ministrul Transporturilor şi-a exprimat „solidaritatea” cu conductorul agresat, dar a precizat că întreruperea traficului pe cea mai aglomerată rută de transport public din Europa „nu reprezintă răspunsul corect”

RER A deserveşte zilnic peste un milion de pasageri şi face legătura între suburbiile din vestul Parisului cu districtul finaciar şi centrul capitalei franceze.

blank