Actualitate, Stiri

Greva foamei la Poşta Română

greva-foamei-la-posta-romana-proteste-in-toata-tara-18481339

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România va declanşa de mâine (7 mai) o serie de acţiuni de protest, la nivel naţional. Astfel, miercuri vor fi pichetate sediile prefecturilor din toată ţara, iar duminică va fi organizat un miting de protest la Bucureşti, la care sunt aşteptaţi circa 5.000 de lucrători poştali.

Seria acţiunilor de protest va continua pe 13 mai cu o grevă japoneză, iar în 15 mai vor fi pichetate sediile oficiilor judeţene de poştă. Liderii sindicali sunt decişi să intre în greva foamei, din 19 mai, în cazul în care directorul Companiei Poşta Română nu va fi demis din funcţie.

‘Poşta Română pierde segmente importante de piaţă. Pierderea nu vine de acum, vine din urnă cu mai mulţi ani, în principal pe acest segment de poştă rapidă, pentru că el aduce banii prin distribuire. Am pierdut foarte mult din clienţi şi ne îngrijorează că nu se găsesc soluţii pentru contracararea acestui trend’, a declarat azi vicepreşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), Florin Cheţe, citat de Agerpres.

‘S-au făcut doar disponibilizări şi numai din personalul operativ. Există factori poştali care deservesc între cinci şi opt localităţi şi care au de parcurs 20-50 de kilometri în zonele montane, greu accesibile. Pot spune că acel om nu-şi poate face treaba aşa cum trebuie şi clienţii noştri sunt frustraţi de a avea acces la servicii de calitate, din punctul nostru de vedere, şi conform aşteptărilor lor’, a afirmat Florin Cheţe.

Poşta anunţă profit

Compania Naţională Poşta Română a anunţat azi un profit operaţional de 22,5 milioane lei, pentru primul trimestru al anului. Potrivit unui comunicat CNPR, personalul de conducere a fost redus de la 388 (martie 2012) la 173 (martie 2014); Personalul funcţional redus de la 2.128 (martie 2012) la 1.771 (martie 2014); Personal operaţional redus, prin disponibilizare colectivă, cu 3.650 angajaţi.

În luna mai 2012, la preluarea managementului de către noua echipă de conducere, CNPR se afla în prag de insolvenţă, cu pierderi de peste 480 milioane lei, acumulate în perioada anilor 2009 – 2011.

Veniturile Poştei în luna precedentă schimbării de management (aprilie 2012) au fost de 99,3 milioane lei, în timp ce cheltuielile se situau la un nivel de 109,2 milioane lei, determinând pierderi de 9,9 milioane lei, se arată într-un comunicat al instituţiei. În luna martie 2014, veniturile au fost de 97,5 milioane lei, în timp ce cheltuielile se situau la un nivel de 89,5 milioane lei. Pentru perioada octombrie 2013 – martie 2014, profitul operaţional înregistrat este de 37,3 milioane lei.

blank