Actualitate, Stiri

Grecia: Cutremur de magnitudine 4,8 în Pelopones

Un cutremur de pământ de magnitudine 4,8 pe scara Richter s-a produs vineri seară la 144 km vest de Atena în regiunea Pelopones şi nu a provocat decât pagube materiale minore, potrivit observatorului geodinamic din Atena.

cutremur_31453900

Un cutremur de magnitudine 4,8 a avut loc vineri seară în Pelopones. Descris ca ‘slab’ de observator, cutremurul a avut loc la 17.12 GMT şi epicentrul a fost localizat la 5 km în largul oraşului Aigio.

O clădire abandonată şi o biserică din Aigio au suferit pagube materiale, potrivit primelor informaţii raportate de mass-media greacă.

Oraşul Aigio a fost în 1995 epicentrul unui cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter, care a făcut peste douăzeci de victime şi importante pagube materiale, aminteşte AFP.

Cutremurele sunt frecvente în Grecia.

În ianuarie, mai multe mii de persoane au rămas fără adăpost pe insula Kefalonia din Marea Ionică /vest/ după un seism de magnitudine 5,8 grade pe scara Richter.

blank