Politic, Stiri

Grapini i-a pus gând rău frunzei lu’ Udrea

Grapini i-a pus gând rău frunzei lu’ Udrea

blankBate vânt năpraznic, de iarnă, peste frunza ministeresei Udrea. Brandul de ţară, vă amintiţi, care ne-a costat cât vila lui Borcea de la Miami… Frunză pe care, dacă am fi fost deştepţi, o procuram de pe net cu vreo doi euro. Dar, cum ar veni, are balta peşte şi pădurea frunze. Şi, aşa bate vântul de rău peste frunză, că biata de ea s-a îngălbenit şi stă să pice, ofilită de-a binelea, cu nervurile zdobite, în zăpadă. Păi, noul ministru al Turismului, Maria Grapini, i-a cam pus gând rău frunzei ministeriale, ca să n-o mai luăm pe după gutui. Ea zice că, dacă se va dovedi că logo-ul cu frunza a fost ineficient, va fi schimbat. Adică trebuie văzut ce turişti a adus frunza asta, când s-a zbătut, în grădina carpatică. „Vom analiza cât a costat brandul şi ce a adus el. Dacă nu a adus ce trebuie, trebuie schimbat. Nu ţin neapărat să înlocuiesc brandul, dar dacă analiza va arăta că brandul nu ne-a adus ce ne-am propus, atunci se poate schimba. Sunt indicatori foarte clari care spun lucrul acesta”, afirmă Maria Grapini. Noul ministru crede că turismul românesc trebuie promovat pe trei laturi: agroturism, turism balnear şi turism cultural. Şi, pe lângă frunză, Grapini mai preia de la Udrea şi nişte procese. Şi, pe cuvânt, nu de alea verbale… Şi, cum zicea poetul: “…bate vântul frunza-n dungă, cântăreţii mi-i alungă!”  

blank