Paul Surugiu -Fuego amintirii placute: Acum doi ani mi-am propus să aduc la scenă, la Teatrul Davila din Pitești, acolo unde am montat și jucat piese și spectacole peste 13 ani, muzica ușoară românească de ieri până azi, ca un omagiu adus compozitorilor și soliștilor noștri – „GRAMOFONUL CU AMINTIRI”. Se pare că a fost o idee bună, nu doar pentru că a fost un succes, pentru că s-a jucat de nenumărate ori în două stagiuni cu casa închisă, pentru că am primit laude de la oameni de specialitate sau pentru că am luat premiu din partea revistei „Actualitatea Muzicală”, ci pentru simplul fapt că ne-a păsat de acest gen, că am luptat pentru el, că l-am adus la scenă cu aplauze, că am fericit oameni și am creat, din nimic, o minunată istorie cu dans, muzică live, umor și strălucire.

Fuego mulțumeste directorului Nicolae Poghirc pentru încredere! Mulțumesc celor peste 20 de oameni care-au fost pe scenă, colectivul teatrului, dar și celor din echipa tehnică, de promovare și celor care-au creat alături de mine, conceptul și momentele. Mulțumesc celor două artiste alături de care am împărțit minunate momente, Marina Florea și Stela Enache, bunele mele prietene, făcând toți trei împreună acest TRIO GRIGORIU, dar și lui Octavian Ursulescu, a cărui voce a înnobilat spectacolul! Ieri am avut ultima reprezentație, iar eu sunt mândru de munca mea și de faptul că am făcut ceva pentru genul care mi-a bucurat copilăria!

Citeste si...  Surpriză! Candidaţii PSD la prezidenţiale, scoruri jenant de mici în sondaju intern

Muzica aceasta nu are moarte, ne dă identitate, e actuală, deloc perimată, are frumusețe și poate merge mai departe pentru generațiile următoare! Și nu în ultimul rând, mulțumesc publicului care a venit să ne vadă și să ne aplaude! Mulțumesc Anei Maria Halalai pentru fotografii!

#paulsurugiufuego #gramofonulcuamintiri #stelașimarina #visualartbyanamariahalalai

  • Dana I

    Un spectacol grandios !Multumim, Fuego, pentru că datorită ție, am reascultat cele mai frumoase refrene din muzica românească

  • stefan ionita

    Fuego este artist din naștere !

  • Alexandra Iosif

    Gramofonul cu amintirile lui Fuego ,dar și ale noastre,asta i muzica care va rămâne peste timp, felicitări artist adorat!

  • Florentina Dobre

    Regal muzical oferit de Paul Surugiu la Pitesti, alaturi de artistii nostri valorosi carora le multumim pentru amintirile superbe ale GRAMOFONULUI!

  • Cecilia

    O mare bucurie a fost fiecare reprezentație a acestui omagiu adus compozitorilor și soliștilor români, îmbinând armonios șlagăre de ieri şi de azi într-o poveste muzicală de exceptie! Felicitări artistului Paul Surugiu-Fuego pentru concept, implicare și dăruire, dar și tuturor celor ce au contribuit la succesul minunatului proiect!