Sport, Stiri

Grădinescu: Când am avut şansă să devenim o naţiune importantă, am făcut grătare.

După retragerea lui Cristian Țopescu, Grădinescu a rămas, fără-ndoială, cel mai îndrăgit comentator român de fotbal. Emil Grădinescu vorbește într-un interviu acordat Playboy despre cum a evoluat comentariul sportiv de-a lungul anilor, despre campionatul său favorit, dar și despre situaţia fotbalului românesc.

emil_gradinescu_88563000

Gândire mărginită şi axată pe profitul imediat
„Sunt foarte mulţi fotbalişti care nu pot progresa din cauza unui sistem organizatoric bazat pe complicităţi. În lumea fotbalului de la noi există un sistem osificat de complicităţi, pe care nu-l mai poţi sparge, bazat pe obţinerea profitului, pe tot felul de prietenii, bazat pe interese – în primul rând financiare. (…)Toate adunările astea generale, toată fauna asta din lumea fotbalului e atinsă de acest sindrom, nu ştiu dacă ne mai facem bine. Sper să se întâmple ceva. Din păcate, atunci când am avut şansă să devenim – fotbalistic vorbind – o naţiune importantă, am făcut grătare.”

Ne lipsesc trăsături-cheie pentru a face performanţă
„Fotbalistului român îi lipsesc următoarele lucruri: tehnică în regim de viteză şi gândirea tactică. (…), o pregătire fizică generală, la nivel de vest.(…)”, spune Grădinescu, care consideră că un alt lucru care lipseşte fotbalului românesc este calitatea antrenorilor la copii şi juniori.”Nu trebuia să aducem noi jucători străini”, este de părere acesta.

blank