IT&C

Google închide platforma de editare foto Picasa, în primăvară

Compania Google închide din martie serviciul digital de editare al fotografiilor Picasa, potrivit unei postări pe blogul oficial al gigantului IT, scrie theverge.com. Aplicaţia pentru calculatoare de editare online a fotografiilor n-o să mai poată fi folosită decât pentru vizionarea imaginilor deja existente. Fotografiile încă vor mai putea fi descărcate. Din luna mai, albumele de fotografii nu vor mai putea fi editate deloc.

Gigantul IT adoptă această decizie, recomandând însă utilizatorilor platformelor sale să folosească serviciul propriu Google Photo. Platforma digitală de editare a fotografiilor Picasa a fost cumpărată în 2004 de Google pentru a concura serviciul digital similar Flickr, cumpărat în 2005 de Yahoo.

blank