International, Stiri

Gisele Bundchen, cel mai bine plătit top-model din lume.

Top-modelul brazilian Gisele Bundchen a ocupat pentru al optulea an consecutiv primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătite manechine din lume, după ce a obţinut în perioada iunie 2013 – iunie 2014 venituri de 47 milioane de dolari.

Gisele Bundchen, în vârstă de 34 de ani, este căsătorită cu jucătorul de fotbal american Tom Brady, cu care are doi copii. Veniturile obţinute de modelul brazilian provin din contractele de modă şi din alte colaborări, precum cele semnate cu grupul H&M, casa de modă Chanel şi designerul Carolina Herrera. Sumele reprezintă veniturile brute, înainte de achitarea taxelor şi impozitelor aferente.

Locul al treilea a revenit colegei sale de la aceeaşi casă de modă, brazilianca Adriana Lima, în vârstă de 33 de ani, cu venituri similare.

Top-modelul britanic Kate Moss, în vârstă de 40 de ani, care este imaginea producătorului de bijuterii de lux David Yurman, ocupă locul al patrulea în acest top, cu venituri de 7 milioane de dolari.

Kate Upton, în vârstă de 22 de ani, modelul preferat al directorilor revistei Sports Illustrated, ocupă poziţia a cincea, cu venituri de 7 milioane de dolari.

Topul este completat, în ordine, de Miranda Kerr (7 milioane de dolari), Liu Wen (7 milioane de dolari), Alessandra Ambrosio (5 milioane de dolari), Hilary Rhoda (5 milioane de dolari) şi Natalia Vodianova (4 milioane de dolari).

blank