Gina Pistol
Featured, Showbiz

Gina Pistol a dezvăluit de ce se panichează la ideea că va deveni mamă

Se apropie mult așteptatul moment din viața lui Gina Pistol: frumoasa prezentatoare tv își va ține în curând în brațe fetița, iar faptul că a intrat pe ultima sută de metri o face să treacă prin anumite stări.

„Nu am avut chef de nimic. Am avut de făcut analize, mici cumpărături, pregătiri de fapt, pentru că mai am puțin. Mai am o săptămână, asta care vine, cealaltă.

Abia acum realizez ce mi se întâmplă, asta după discuția avută cu anestezistul. Mă apucă panica. Încep să mă gândesc dacă o să fiu o mamă bună, dacă o să am răbdare ….

Cred că toate femeile au trecut prin asta”, a mărturisit Gina Pistol, într-un instastory, pentru prietenii ei de pe Instagram.

”Nu a fost dragoste la prima vedere!”

Smiley este și el în al nouălea cer și este extrem de emoționat că va fi tată de fetiță. Și chiar dacă înainte să facă public faptul că el și Gina vor deveni părinți, a fost foarte discret cu relația lor, acum și-a deschis sufletul și i-a făcut o caracterizare femeii care îi va dărui un copil.

„E o fată cu suflet mare, foarte empatică și sensibilă, cumva băiețoasă, de gașcă, mă echilibrează foarte tare. Nu pune niciun fel de presiune, știind programul meu și știind ce vreau să fac, mă sprijină.

De multe ori nu are cu ce să mă ajute efectiv. Dar mă ajută pur și simplu pentru că nu pune presiune. Nu pune întrebări, nu îmi cere socoteală pentru nopțile sau orele petrecute la studio. Are foarte multe calități ca femeie și ca om”, a mărturisit Smiley în podcastul lui Damian Drăghici.

„M-am îndrăgostit de Gina treptat, nu a fost o dragoste la prima vedere. Ne simpatizam de la distanță. Niciodată nu m-am gândit pentru că ori eram eu într-o relație, ori ea, ori amândoi. Treptat a venit totul, natural”, a recunoscut cântărețul.


blank