Featured, Politic

Gigi Becali, reacție savuroasă după nunta fiului lui Liviu Dragnea: „Ați văzut voi nuntă fără soacră mare?!”

Nunta fiului lui Liviu Dragnea a fost evenimentul îndelung comentat în ultimele 2 zile. Printre cei care și-au spus părerea despre acest subiect a fost și Gigi Becali. Finanțatorul FCSB a vorbit despre faptul că, deși era programată la Biserica Sfântul Elefterie, cununia religioasă a fost mutată în alt loc.

Dacă s-a cerut aprobare de la Episcop și s-a dat aprobarea, nu are nicio vină. Exista un motiv: dacă făcea la biserică se anunțaseră proteste. Protestele ar fi deranjat o încununare în fața lui Dumnezeu, adică o cununie a doi tineri. Și atunci, pentru a evita scandalurile, or fi cerut derogare. Cununia religioasă s-a ținut, pentru că a fost ținută de către preoți. Poate au făcut și un altar de vară, cu aprobarea Bisericii. Dumnezeu nu are nevoie de documente. Dacă i-a dat binecuvântarea Înaltul Ierarh este perfect legală această cununie”, a declarat Gigi Becali, la B1 tv.

Gigi Becali a avut o reacție spumoasă în momentul când a văzut imagini cu Liviu Dragnea, alături de iubita sa mai tânără, Irina. „Și poza asta ce e? Doi oameni care se iubesc cum? Și soacra mare unde a fost? Ați văzut voi nuntă fără soacră mare?”, a mai spus Gigi Becali.

Bombonica Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea, nu apare în nicio imagine de la nunta fiului ei cu Liviu Dragnea, Ștefan Valentin. Mai mult, se pare că aceasta nu ar fi fost prezentă la nici la cununie, nici la petrecerea de la Palatul Snagov.

blank