Sport, Stiri

GIGI BECALI. Mesaj de la şef: “Vrei acasă? Fă ca mine!”

GIGI BECALI. Finanţatorul roş-albaştrilor i-a transmis lui Mihai Stoica, aflat în închisoare la Rahova, să renunţe în instanţă la toate cererile împotriva deciziilor judecătorilor dacă vrea să primească şi el o zi liberă pentru a merge acasă la familie.

steaua-mm-stoica-lasat-fara-bani-de-gigi-becali-108385-1-660x410
“Renunţă la tot că nu rezolvi nimic”

GIGI BECALI. Fostul manager general al roş-albaştrilor, Mihai Stoica, este printre puţinii condamnaţi din Dosarul “Transferurilor” care nu a beneficiat pînă acum de nici o zi de permisie din penitenciar. În aceste condiţii, FANATIK.RO a aflat că Meme vrea şi el să meargă acasă, cel puţin pentru 24 de ore ,cu ocazia sărbătorilor, iar Gigi Becali l-a învăţat ce trebuie să facă dacă doreşte să primească această facilitate legală din partea conducerii de la Rahova. “Mihai, renunţă la toate contestaţiile şi plîngerile contra sentinţelor judecătorilor şi tot ce ai mai cerut tu la Tribunal. Nu o să rezolvi nimic! Doar îi înrăieşti. Trebuie să te împaci cu ideea, că, deşi eşti acolo pe nedrept, nu ai ce să mai faci. Eu am primit zilele libere după ce am încetat să mă mai judec cu magistraţii şi cu şefii de la Poarta Albă prin Tribunale. Niciodată nu mă duceam acasă, în permisie, dacă nu îmi retrăgeam plîngerile”, a sunat sfatul patronului Stelei.
Popescu, permisie pentru o nenorocire!

GIGI BECALI. Primul condamnat din Dosarul ” Transferurilor” care a beneficiat de o permisie de 24 de ore a fost Gică Popescu. Fostul căpitan al naţionalei României a fost liber pe data 15 mai atunci cînd, din păcate pentru el, a trebuit să asiste la înmormîntarea tatălui său. Costică Popescu s-a stins din viaţă pe data de 13 mai, iar “Baciul” a solicitat şi a primit acordul să meargă acasă. În orele petrecute în libertate acesta nu a oferit nici o declaraţie reprezentanţilor presei.

GIGI BECALI. Fostul acţionar al formaţiilor Universitatea Craiova şi Dinamo a beneficiat pînă în prezent de două permisii. Prima a avut-o pe data de 29 august atunci cînd a petrecut 24 de ore alături de familie după şase luni de stat în spatele gratiilor, iar a doua permisie a primit-o pentru trei zile, vineri, pe 21 noiembrie. Motivul? Neţoiu a solicitat şi i s-a permis să meargă acasă pentru a putea participa la botezul copilului său. La ieşire acesta a fost aşteptat la poarta Penitenciarului Drobeta Turnu Severin de un apropiat într-un Range Rover.

Borcea a fost acasă pe 15 noiembrie

GIGI BECALI. Surprinzător, deşi are de efectuat o condamnare de 6 ani şi patru luni, liber pentru 24 de ore a fost şi fostul acţionar al clubului Dinamo, Cristi Borcea. Pe 15 noiembrie acesta a fost lăsat să meargă acasă după mai bine de şase luni de stat în spatele gratiilor. Totodată, FANATIK.RO a aflat că omul care s-a ocupat ani buni de destinele echipei din Ştefan cel Mare a solicitat o nouă permisie şi în preajma sărbătorilor de iarnă.

blank