Actualitate, Featured

Gigi Becali dă o mare palmă autorităților. Face singur un spital de 100 de milioane de euro

Gigi Becali este recunoscut pentru faptele bune pe care le-a făcut și le face pentru cei nevoiaşi, dar acum, latifundiarul din Pipera a ridicat miza și se poate spune că dă o mare palmă autorităților din România care nu sunt în stare să miște lucrurile atunci când vine vorba de sistemul medical.

Gigi Becali este hotărât să cheltuie nu mai puţin de 100 de milioane de euro, pentru construcţia unor spitale care să îi ajute pe oamenii nevoiaşi iar conform spuselor lui, doctorii din aceste spitale vor face unele stagii de practică în Germania, unde se vor specializa pe metode alternative de vindecare a cancerului, iar apoi vor lucra gratuit în România.

„Vreau să construiesc un spital în Pipera. Mi-a dat Hristos şi acum dau şi eu semenilor mei. Construiesc cel mai mare spital din România. Voi plăti 100 de milioane de euro pentru spital. Nu e ipocrizie sau populism pentru că nu mă mai interesează politica. La început, doctorii vor fi fără de atins. Medici ai Bisericii. Am vrut să intru într-o combinaţie de parteneriat public privat. Nu am făcut-o publică, vă spun acum. Voi face singur acest spital”, a spus Gigi Becali.

blank