Sport, Stiri

GIGI BECALI, atacat dur de olandezi: Cel mai nebun dintre nemernici

GIGI BECALI este ţinta unui atac în presă olandeză, care a realizat un top al celor mai „nebuni” patroni din lumea fotbalului.

ig_b_45918700

GIGI BECALI este descris ca fiind „cel mai nemernic dintre toţi nebunii” de către jurnaliştii de la publicaţia Metro Nieuws.

„Terminăm în forţă cu cel mai mare şi cel mai nebun dintre nemernici: GIGI BECALI. Bogatul preşedinte al clubului Steaua a fost condamnat la trei ani de închisoare în 2013 din cauza unui schimb controversat de terenuri făcut cu Armata Română în 1998. Becali este în continuare închis. În plus, Becali se mândreşte că este homofob, anti-semit şi rasist”, scriu olandezii, citaţi de ziare.com.

În plus, este descris un episod care l-a avut în prim-plan pe GIGI BECALI în urmă cu aproape doi ani, înaintea meciului Steaua – Ajax, din Europa League. „În ianuarie 2013, a refuzat să ia masă cu şefii lui Ajax, când cele două echipe s-au întâlnit în Europa League. Asta deoarece preşedintele lui Ajax purta pantofi de „doar 200 de euro”, în timp ce Gigi avea pantofi de 4.000 de euro. ‘Nu mănânc cu rataţii’, a explicat Becali la acel moment”, au mai scris olandezii.

În topul Metro Nieuws se mai află Josep Luis Nunez (fost preşedinte Barcelona), Uli Hoeness (fost preşedinte Bayern Munchen), Jesus Gil y Gil (fost patron Atletico Madrid) şi Luciano Moggi (fost preşedinte Juventus Torino).

blank