„Nu am fost condamnat la moarte sau la paralizie”!

Becali (6)

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa urmează să decidă miercuri dacă va fi lăsat să se opereze în libertate sau sub pază. Latifundiarul din Pipera are dureri crunte de coloană, iar procesul lui se judecă mai devreme, în regim de urgenţă.

Maria Vasii, avocata lui Becali, a cerut instanţei să admită contestaţia la decizia Tribunalului Constanţa, care a respins solicitarea de întrerupere a pedepsei, aducând din nou aceleaşi argumente, respectiv că există un raport de expertiză medico-legal în acest caz şi că medicii legişti au stabilit că finanţatorul Stelei are o afecţiune gravă care nu poate fi tratată în regimul penitenciar şi care necesită intervenţie chirurgicală.

Ea a prezentat mai multe cazuri de la instanţe din ţară în care condamnaţi cu pedepse mult mai aspre decât Becali au beneficiat de întreruperea perioadei de detenţie din motive medicale, dar şi cazuri de la CEDO în care România a fost condamnată tocmai pentru că nu a permis unor condamnaţi să fie eliberaţi pentru tratament medical.

Avocata a susţinut că Gigi Becali are dreptul să se opereze fără pază şi că îşi poate alege clinica unde să aibă loc intervenţia, ea indicând în acest caz o unitate medicală privată din Bucureşti.

Becali (5)

Procurorul DNA a cerut magistraţilor să respingă această contestaţie ca neîntemeiată şi să păstreze hotărârea dată de Tribunalul Constanţa, susţinând că prin decizia acestei instanţe lui Becali nu i se interzice realizarea intervenţiei chirurgicale, doar că aceasta trebuie făcută sub pază şi în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii.

La rândul său, Becali a spus că deocamdată nu i-a propus nimeni unde să fie operat, susţinând că „pe statul român nu îl interesează” acest aspect.

„Sunt două luni de când s-a făcut expertiza medico-legală, iar statul nu mi-a spus nimic. Nu m-a întrebat să aleg spitalul din reţeaua Ministerului Sănătăţii, nu l-a interesat, nu mi-a propus nimic”, a afirmat Becali.

El a mai spus că a avut din nou dureri la coloană şi a fost consultat de un neurochirurg din Constanţa care i-a spus că trebuie operat de urgenţă.

Finanţatorul Stelei a spus şi el că doreşte să facă intervenţia într-o clinică privată din Bucureşti şi că în unităţile medicale private nu este acceptată paza.

Becali le-a mai spus magistraţilor că înainte de intervenţia chirurgicală ar dori să meargă două-trei zile la o mănăstire, să se roage pentru sănătatea sa şi că înainte de operaţie nu vrea „să îmbrăţişeze gardianul”, ci să aibă alături familia sa.

El a mai afirmat că nu înţelege de ce nu i se permite întreruperea pedepsei pentru efectuarea operaţiei pentru că apoi va reveni în penitenciar şi va ispăşi restul din condamnare, susţinând că, potrivit noului Cod de procedură penală, ar mai avea de executat aproximativ opt luni de închisoare în regim deschis.

„De ce îi deranjează că Becali, care a stat un an de zile în puşcărie, îşi face operaţia şi apoi îşi reia condamnarea? De ce atâta încrâncenare ca să paralizez eu? Nu am fost condamnat la moarte, nu am fost condamnat la paralizie”, a mai spus Becali în faţa instanţei. El a susţinut că dacă îi va fi respinsă contestaţia se va adresa CEDO.

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au rămas în pronunţare pentru miercuri în privinţa cererii lui George Becali de întrerupere a executării pedepsei.

 

Citeste si...  Elena Băsescu, la vot cu bebeluşul şi soţul