Actualitate, Featured

Ghiţă prezintă dovezi despre șefa DNA

Sebastian Ghiţă a făcut noi dezvăluiri și o atacă din nou pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Sebastian Ghiță a făcut noi precizări în scandalul ce vizează o presupusă măsluire a raportului din care să reiasă că şefa DNA nu a plagiat în lucrarea de doctorat.

„Aceasta este copia unui email primit de mine de la doamna Kovesi. Dânsa a folosit tot timpul o adresă secretă numită cucuveauamov@gmail.com. Aşa a considerat că-şi poate ascunde identitatea şi că poate rezolva chestiuni personale secrete din interiorul Parchetului General şi DNA. Aşa a crezut dansa că-şi poate ascunde identitatea reală şi că în felul acesta se poate ascunde de consecinţele legale şi morale. Acest email mi-a fost transmis de către doamna Kovesi în 23.07.2012, solicitându-mi modelul de raport folosit în cazul plagiatului lui Ponta. Am decis să fac public acest email că urmare a negării de către doamna Kovesi a relaţiei reale cu mine, precum şi ca urmare a cererilor opiniei publice de a prezenţa dovezi. Am sperat că doamna Kovesi va avea demnitatea să recunoască şi să accepte modul în care a fost ajutată în promovare, precum şi protecţia pe care a primit-o în cazul acuzaţiilor de plagiat”, spune Sebastian Ghiţă.

Deputatul îi adresează Laurei Codruţa Kovesi trei întrebări:

„1. Recunoaşte că a folosit adresa secretă de email cucuveauamov@gmail.com în mod frecvent pentru comunicarea de informaţii din dosare către jurnalişti precum şi pentru rezolvarea unor probleme personale precum plagiatul?

2. Recunoaşte că s-a interesat direct asupra modului în care se poate rezolva problema dânsei cu plagiatul?

3. Recunoaşte că această este una din adresele de email vizate de compania BlackCube întrucât astfel puteau fi dezvăluite multe vulnerabilităţi ale doamnei Kovesi?”

„Precizez că în cursul săptămânii viitoare voi depune la Parchetul General noi probe vizând situaţia din anul 2012 legate de plagiatul doamnei Kovesi”, mai spune Ghiţă.

blank