Ghidul finanțării campaniei la parlamentare este, potrivit AEP, în dezbatere publică până pe 20 octombrie
Actualitate, Featured

Ghidul finanțării campaniei la parlamentare este, potrivit AEP, în dezbatere publică până pe 20 octombrie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a pus miercuri în dezbatere publică proiectul de Hotărâre privind aprobarea Ghidul finanţării campaniei electorale la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Documentul vizează strict aspecte ce ţin de finanţarea campaniei electorale şi rambursarea cheltuielilor electorale la alegerile locale din acest an şi va fi în dezbatere până pe 20 octombrie.

AEP precizează că Ghidul finanţării campaniei electorale la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din data de 6 decembrie 2020, elaborat de către Departamentul de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, vizează strict aspecte ce ţin de finanţarea campaniei electorale şi rambursarea cheltuielilor electorale la alegerile locale din acest an, reglementând, în principal, următoarele:

a) termenul şi procedura de înregistrare a mandatarilor financiari, precum şi principalele atribuţii ale acestora;

b) deschiderea conturilor bancare pentru campania electorală, notificarea la Autoritatea Electorală Permanentă, modalităţile de efectuare a încasărilor şi plăţilor prin aceste conturi;

c) contribuţiile partidelor politice şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru campania electorală, precum şi ale candidaţilor, sursa şi cuantumul maxim ale acestora;

d) condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile electorale, inclusiv limitele maxime ale acestora, tipurile de cheltuieli permise pentru campania electorală şi procentul maxim în care acestea pot fi efectuate raportat la valoarea maximă a contribuţiilor;

e) materialele de propagandă electorală: condiţii, tipuri de materiale de propagandă electorală ce pot fi utilizate în campania electorală şi tipuri de acţiuni şi materiale de propagandă electorală care nu sunt permise de prevederile legale în vigoare în timpul campaniei electorale, datele care se imprimă pe materialele de propagandă electorală;

e) documentele utilizate pentru raportarea cheltuielilor electorale la Autoritatea Electorală Permanentă, cu trimitere la modelele documentelor corespunzătoare prevăzute în anexele la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, cu modificările ulterioare;

f) termenele şi documentele referitoare la rambursarea cheltuielilor electorale, inclusiv documentele justificative ce trebuie prezentate Autorităţii Electorale Permanente pentru fiecare tip de cheltuială electorală”, potrivit comunicatului de presă al Autorităţii.

Proiectul de act normativ a fost publicat miercuri pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea Legislaţie electorală – Transparenţă decizională şi poate fi consultat şi AICI

blank