Politic, Stiri

Gheorghe Pogea: Îmi este ruşine de ceea ce se întamplă

Elena Udrea denunţă, într-un mesaj postat pe Facebook, din arest, existenţa unei „goane nebune” pentru a fi prezentată drept „mama corupţilor”. Udrea crede că ar trebui mai degrabă cercetată situaţia unor ministere care atribuiau direct contractele, ea indicând Transporturile, Economia şi Finanţele. Între cei indicaţi de fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului se află şi Gheorghe Pogea:

gheorghe_pogea_ministru_58968800

„În goana nebună de a mă discredita şi a mă prezenta drept ‘mama corupţilor’, întreg mandatul meu de ministru al Dezvoltării este tocat sistematic şi nejustificat. Nu am auzit să se vorbească despre situaţia altor ministere din guvernarea Boc care aveau bugete mult mai mari şi atribuiau direct contractele (Transporturi, Economie sau Finanţe).

Sunt foarte mândră de ce am realizat ca ministru pentru români şi cred că, dacă oamenii care mă critică astăzi ar fi făcut măcar jumătate din cât am făcut eu, România era acum într-o situaţie mult mai bună”, scris Udrea.

Ea se referă indirect la mai mulţi foşti colegi de Guvern: Anca Boagiu, Radu Berceanu, Alexandru Nazare, Gheorghe Pogea, Sebastian Vlădescu sau Gheorghe Ialomiţianu.

Gheorghe Pogea, fost ministru al Finanţelor, susţine că este nevinovat.

„Vă dau cuvântul meu de onoare dacă nu imi este rusine de ceea ce se întamplă şi că suntem târâţi persoane nevinovate în acest lucru. Mie mi-e rusine cateodata cu asta, dar trebuie să-ţi asumi acest lucru, că în politică se intampla astfel de fenomene „, a declarat Gheorghe Pogea într-o intervenţie telefonică.

blank