Traian Băsescu a avut un speech extrem de scurt după ce miniştrii cabinetului Ponta IV au depus jurământul, iar, la plecare, a evitat să îi salute pe premierul Victor Ponta şi pe reprezentanţii celor două Camere ale Parlamentului.

base_ponta_21417000

„Doamnelor şi domnilor membri ai cabinetului, vă doresc succes! La revedere!”, a fost tot ce a spus Traian Băsescu la finalul ceremoniei, părăsind imediat sala fără a-i saluta pe cei prezenţi.

În momentul în care pleca din sală, premierul Victor Ponta a schiţat un gest care poate defini relaţia existentă dintre cei doi.

Miniştrii cabinetului Ponta IV au depus jurământul de învestitură, miercuri dimineaţa, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele a precizat, la momentul începerii ceremoniei, că acceptă jurământul miniştrilor Pop şi Câmpean doar pentru că îl obligă o decizie a CCR. Traian Băsescu a afirmat că cei doi miniştri au contribuit la săvârşirea unui fals, făcând trimitere indirectă la scandalul de plagiat în care a fost implicat premierul Ponta.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către miniştrii cabinetului Ponta IV nu a fost lipsită de momente tensionate, dar şi de remarcile ironice ale şefului statului. Traian Băsesu a atacat doi miniştri, acuzându-i că au contribuit la săvârşirea unui fals, iar cu unul dintre ei a şi refuzat să dea mâna.

Noul Cabinet condus de premierul Victor Ponta a primit, luni, votul de încredere al Parlamentului. Au fost 377 de voturi „pentru” noul guvern propus de Victor Ponta şi 134 de voturi „împotrivă”.

Citeste si...
Papa Francisc va desfăşura, duminică, o ceremonie aşteptată cu sufletul la gură de lumea catolică!