Edilul s-a considerat mai presus de lege în secţia de vot

  primar alegeri

Poliția Prahova a întocmit dosar penal pe numele primarului din comuna Bălțești, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă electorală.

Președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) Prahova, Corneliu Șologon, a declarat că la BEJ a fost primită o sesizare din partea PRM în care se arată că un cetățean a mers la vot în comuna Bălțești și a întrebat, în secție, în mod public, cum se votează, scrie Agerpres.

Conform sesizării, primarul comunei, Radu Ion, care se afla în respectiva secție, a luat buletinul de vot și ștampila din mâna alegătorului, votând în locul acestuia.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Georgian Drăgan, a precizat că pe numele primarului Radu Ion a fost întocmit dosar penal pentru fraudă electorală.

De asemenea, sunt efectuate cercetări și cu privire la o sesizare în care se arată faptul că, la Podenii Noi, trei mașini ale Poliției Locale transportă alegătorii la vot.

 

 

Citeste si...
Catalanii se pronunţă astăzi asupra independenţei regiunii lor, într-unul dintre cele mai contestate scrutine din istorie