International

Germania e de acord să plătească despăgubiri de război Greciei

Preşedintele german, Joachim Gauck, s-a exprimat vineri în favoarea acordarii unor despăgubiri Greciei, reclamate de Atena pentru distrugerile provocate de nazişti în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
 
Germania e de acord să plătească despăgubiri de război Greciei
 
Joachim Gauck, cunoscut pentru luari de poziţie provocatoare în pofida atribuţiilor sale în special onorifice, a declarat într-un interviu care va apărea sâmbata în Süddeutsche Zeitung ca Germania va trebui să îşi asume responsabilitatea fata de Grecia.
„Nu suntem doar oameni care trăiesc astăzi, în această epocă, ci suntem urmaşii celor care au lăsat ca moştenire distrugeri în Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv în Grecia”, a spus el.
 
„Pentru o ţară conştientă de istoria sa, precum cea a noastră, este just să se ia în calcul posibilitatea unor despăgubiri”, a afirmat el.
Grecia reclamă Berlinului despăgubiri în valoare de 278,7 miliarde de euro, iar unii jurişti apreciază că această solicitare este întemeiată. Însă, luna trecută, ministrul Economiei şi vicecancelarul german Sigmar Gabriel a calificat această cerere ca fiind „stupidă”.
 
Potrivit unor oficiali germani, ţara lor şi-a onorat deja obligaţiile faţă de Grecia, prin plata a 115 milioane de mărci în 1960, scrie mediafax.
 
blank