Actualitate, Stiri, Ultima Ora

GEORGE MAIOR, premier: Până la depunerea mandatului de şef al SRI, nu confirm interesul pentru un anume rol

Directorul SRI, George Maior, precizează, la o zi după nominalizarea acestuia de către Victor Ponta pentru funcţia de premier, alături de celelalte două nume, Călin Popescu Tăriceanu şi Florin Georgescu, că, la învestirea noului preşedinte, îşi va prezenta mandatul, dar, până la acel moment, nu manifestă şi nu confirmă „interesul pentru un anume rol profesional în viitor”.

maior_adevarul_ro_40919500

„Referitor la solicitările de a comenta apariţia în spaţiul public a numelui directorului SRI, domnul George Cristian Maior, în legătură cu posibila nominalizare în funcţia de prim-ministru al Guvernului României, Serviciul Român de Informaţii face următoarele precizări: Reiterăm faptul că activitatea Serviciului Român de Informaţii are ca principiu obiectiv, respectat la toate momentele şi nivelurile, neutralitatea şi echidistanţa politică. În acest sens, subliniem hotărârea conducerii SRI de a evita implicarea în eventuale dispute cu substrat electoral, în vederea prezervării propriei misiuni, precum şi a bunei reputaţii dobândite în rândul cetăţenilor României şi al partenerilor instituţionali din ţară şi din străinătate”, se arată într-un comunicat al SRI.

SRI precizează că poziţia oficială a lui George Cristian Maior este „consecventă, aşa cum a fost aceasta exprimată atât public, cât şi în discuţii directe cu principalii beneficiari”.

„La momentul învestirii noului preşedinte al României îmi voi prezenta, spre evaluare, mandatul de director al SRI. Este o datorie de onoare şi un obiectiv profesional legitim, după 8 ani în fruntea Serviciului Român de Informaţii. Până la acel moment şi atâta timp cât voi ocupa această funcţie, nu manifest şi nu confirm interesul pentru un anume rol profesional viitor”, a declarat Maior, citat în comunicat.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa coaliţiei, că l-a propus pentru a-i urma în funcţia de la Palatul Victoria pe Călin Popescu Tăriceanu, considerându-l cea mai bună soluţie. Ponta a mai precizat, ca variante de premier tehnocrat, pe viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, dacă vor fi probleme de ordin economic sau fiscal, sau pe George Maior, directorul SRI, dacă vor fi probleme de securitate.

Premierul a precizat că nu ar fi făcut anunţurile dacă nu ar fi discutat şi nu ar fi avut acceptul celor trei.

blank