Ultima Ora

George Maior nu are de gând să revină în politică

Fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior a declarat, sâmbătă, că nu are de gând să revină, prea curând în politică. Așadar, o implicare pentru funcția de șef al PSD este exclusă. Însă, Maior ar putea primi de lucru de la Klaus Iohannis. Președintele l-ar putea trimite ambasador în SUA, și-ar dori fostul șef al SRI.

maior

”S-a vehiculat de multe ori să fiu trimis ambasador în SUA, orice se poate lua în calcul, şi pe plan instituţional, dar nu există o decizie sau o discuţie în acest moment”, a spus Maior la Realitatea TV, care este, în prezent, preşedintele Academiei Naţionale de Securitate.

George Maior a ţinut să precizeze că ”exclude politica în acest moment”.

Întrebat dacă ar lua în calcul opţiunea de premier, în cazul în care i se va oferi această funcţie, George Maior a precizat că exclude politica în acest moment.

El a menţionat că funcţia de premier ”este rodul unui proces politic, întotdeauna”.

”Nu cred în tehnocraţii pe această funcţie, ca să fiu explicit în privinţa acestei ipoteze. Am fost de ”n” ori prim-ministru, nu am fost niciodată de fapt propus. Au discutat alţii, nu am discutat eu, şi de aici iarăşi o ambiguitate şi percepţie, că ne-am fi implicat politic, la nivel de Serviciu”, a mai comentat Maior.

El a continuat: ”Şi dacă ar fi ieşit Victor Ponta preşedinte, nu s-ar fi pus această probemă. Aşa, în mod retroactiv”.

blank