Life

Genul de femei care fac sex de la prima întâlnire

Un studiu recent arată că femeile mature şi împlinite pe plan profesional nu mai pierd timpul și sunt gata să facă sex de la prima întâlnire.
Concret, peste 34% dintre femeile trecute de 30 de ani sunt dispuse să facă sex de la prima întâlnire, spre deosebire de cele cu vârsta cuprinsă între 20 şi 23 de ani, dintre care doar 14% ar ceda din prima.

În schimb, cele care au reuşit să îşi ţină dorinţele în frâu la prima întâlnire, vor avea mai mult ca sigur parte de amor la a doua (42%).

Totodată, femeile la 20 de ani încă sunt reţinute din cauza inhibiţiilor, lipsei de experienţă, dar şi a faptului că tind să pună accentul pe romantism, care prelungeşte perioada de tatonare. Nici în România situaţia nu e mult diferită.

“Personal, cred că în astfel de situaţii este vorba de educaţie, repere morale scăzute, conflicte psihice nerezolvate, presiuni sociale care conduc la greşeli de rezolvări şi chiar labilitate emoţională”, comentează Keren Rosner, psiholog la la Centrul Mentarex Consult din Bucuresti.

Chiar dacă femeile peste 30 de ani sunt mai deschise la relaţii pasagere, în plan sentimental, sunt mai vulnerabile.

“După o vârstă, femeile au tendinţa să treacă peste etape, tocmai pentru că au impresia că nu mai au timp de pierdut. În acest fel, bazându-se pe experienţă acumulată, pe faptul că se simt mai sigure pe ele, ajung să accepte sau chiar să iniţieze actul sexual, din primele întâlniri”, adaugă psihologul.

Trebuie avut în vedere însă că există anumite etape care stabilizează o relaţie şi care îi conferă trăinicie.

blank