Politic

Gabriela Firea, replică-fulger pentru Traian Băsescu

Fostul președinte, Traian Băsescu, a ieșit la atac și a publicat o serie de documente pe care Gabriela Firea le-a semnat în perioada cât a fost manager în trustul Intact. Senatorul Gabriela Firea nu se dă în lături și îi dă o replică virulentă fostului președinte.

media-142667528004833700

”În calitate de suspect într-un dosar de ameninţare şi şantaj, instrumentat de Parchetul General,fostul preşedinte răspunde, ca şi în alte ocazii, cu petarda banilor fostei Securităţi.

Împrumuturi între societăţile comerciale aparţinând aceluiaşi trust s-au făcut şi se vor mai face, potrivit legilor în vigoare, atât în domeniul presei, cât şi în alte ramuri economice. Totul este ca acestea să respecte legile naţionale şi europene de contabilitate şi audit.

Trustul Intact, la care am lucrat, a fost verificat de nenumărate ori, din punct de vedere financiar-contabil, în timpul mandatelor lui Traian Băsescu la Cotroceni. Posibile acţiuni comerciale ilegale ar fi fost descoperite şi sancţionate cu mult timp în urmă.

Este păcat că fostul preşedinte încearcă acum să confişte instituţiile de control ale statului şi trage concluzii fantasmagorice, cum că aş fi girat acţiuni comerciale ilegale. Dar, aşa cum am înţeles, va răspunde şi pentru aceste calomnii, într-un proces pe care a anunţat că i-l intentează fondatorul trustului Intact, domnul Dan Voiculescu.

Cât priveşte afirmaţia domnului Traian Băsescu referitoare la faptul că m-aş fi prevalat, în aceste zile, de faptul că urmează să nasc, în scurt timp, îl asigur că nu am pozat niciodată în victimă, am informat doar românii că voi participa la orice fel de audieri, în cazul în care voi fi solicitată, privind activitatea mea de manager în trustul Intact şi că nu mă voi eschiva, nici măcar în situaţia medicală în care mă aflu”, susține Gabriela Firea.

blank