Actualitate, Featured

Gabriela Firea refuză propunerea lui Năstase şi Dragnea: ”Cred că ar fi o mare dezamăgire…”

Primarul general al Capitalie, Gabriela Firea, a comentat afirmaţiile lui Adrian Năstase şi Liviu Dragnea, cu privire la o eventuală candidatură a sa la Preşedinţia României în 2019. Gabriela Firea este de părere că un asemenea pas ar fi o dezamăgire pentru bucureştenii care i-au acordat încrederea.

„Din tot sufletul îmi doresc să îmi închei cu bine acest mandat la Primăria Capitalei şi, dacă bucureştenii vor considera că mi-am făcut bine datoria, dacă suntem sănătoşi şi liberi, poate să mai iau un mandat. Sunt atât de recunoscătoare celor care au considerat că sunt omul cel mai potrivit pentru înalta funcţie de primar al Capitalei, incât cred că ar fi nedrept să îi părăsesc pe bucureşteni şi să consider această funcţie doar o trambulină. Le mulţumesc domnului Adrian Năstase şi domnului preşedinte Dragnea”, a afirmat Gabriela Firea a RTV.

Gabriela Firea a dezvăluit în premieră şi felul în care a ajuns să candideze la Primăria Capitalei, în urma unor teste la care a fost supusă fără să ştie.

„Domnul preşedinte Dragnea ştie cât de mult îmi doresc să duc la bun sfârşit mandatul. Motivul pentru care m-a ales a fost că şi-a dat seama, dintr-o analiză, a recunoscut că mi-a dat şi anumite teste din care şi-a dat seama că sunt un om de echipă, un om de cuvânt. Cred că ar fi o mare dezamăgire pentru bucureşteni să îi părăsesc pentru altă funcţie”, a mai declarat Gabriela Firea.

blank