Actualitate, Featured

Gabriela Firea pune la cale noi strategii şi programe de dezvoltare durabilă pentru Bucureşti

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a semnat un un protocol de colaborare cu rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Sorin Câmpeanu. Protocolul prevede elaborarea unui set de strategii şi programe de dezvoltare durabilă pentru Municipiul Bucureşti și a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani.
Protocolul prevede înfiinţarea unui centru de cercetare asupra vegetaţiei urbane şi a spaţiilor verzi din Capitală, va funcţiona în cadrul Universităţii Agronomice şi va fi susţinut de Municipalitate.

”Îmi doresc să punem bazele unui parteneriat pentru schimbarea în bine a imaginii oraşului, în ceea ce priveşte parcurile, spaţiile verzi, aliniamentele stradale. Iar aici sunteţi cei mai buni specialişti din domeniu, profesori dar şi studenţi, specialiştii nostri de mâine. Mă bazez pe rezultatele şi beneficiile semnării acestui document, sunt convinsă că pe baza acestuia vom putea să profesionalizam acest domeniu şi să beneficiem de experienţa dumneavoastră.
Specialiştii implicaţi în acest proiect vor pregăti un regulament de planificare şi realizare în teren a lucrărilor de gestionare şi intreţinere a vegetaţiei lemnoase din Bucureşti. De asemenea, se vor ocupa de strategia de conservare şi dezvoltare a reţelei de spaţii verzi din Municipiul Bucureşti, vor face studii şi planuri de revitalizare a parcurilor din Capitală.
Cu aceasta ocazie le-am vorbit studenţilor prezenţi în sală şi despre alte proiecte pregătite de Municipalitate prin care se urmareşte susţinerea învăţământului superior.
Mai precis, avem în această perioadă în pregătire şi un proiect de hotărâre prin care vrem să sprijinim studenţii din Capitală, pentru a le fi mai uşor să achite cazarea la cămin sau chiria. Nu trebuie să existe o discriminare între studenţii care au prins un loc în cămin şi cei care locuiesc în gazdă sau chirie. Am discutat atât cu domnul rector al Universităţii Agronomice, cât şi cu rectorii celorlalte universităţi, iar proiectul este în faza de finalizare. Sumele alocate de PMB vor merge către universităţi, pentru că este singura formă legală prin care am putut să facem aceste plăţi. Este normal ca primăria să ajute studenţii, să-i sprijine, astfel încât să le fie mai uşor să se întreţină. În perioada următoare, vom transmite care este exact formula prin care toţi studenţii din Capitală să fie sprijiniţi cu plata cazării” a spus Gabriela Firea.

Rectorul Universitatii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Sorin Câmpeanu:
„Apreciez foarte mult deschiderea doamnei Primar către profesioniştii din domeniu. Acest parteneriat este un lucru mai mult decât benefic pentru bucureşteni dar şi pentru dezvoltarea profesională a studenţilor”.
În baza aceluiaşi protocol, studenţii de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară vor putea urma stagii de practică în cadrul ALPAB sau la Direcţia de Mediu a Primăriei Capitalei.
Un alt proiect pregătit de Primăria Capitalei şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară se referă la intenţia organizării unui concurs prin care se vor identifica cele mai bune idei de amenajare şi înfrumuseţare a unui spaţiu din Bucureşti. Proiectul a fost gândit urmând modelul administraţiei din Viena, iar la înscriere sunt aşteptaţi toţi studenţii Universităţii de Ştiinţe Agronomice.

blank