Actualitate, Featured

Gabriela Firea: ”Nu s-a primit până la această oră nicio solicitare pentru avizarea unui protest”

Gabriela Firea, primarul General al Capitalei a declarat într-o intervenţie în direct în emisiunea ”Exces de putere”, că pentru niciun protest nu a fost depusă vreo autorizaţie la primăria de sector, după cum este prevăzut de lege.

”Nu s-a primit până la această oră nicio solicitare pentru avizarea unui protest, unui miting sau unui marş în Capitală, nici săptămâna trecută, nici aceasta şi nici pentru zilele următoare”, a spus Gabriela Firea.

Potrivit primarului Capitalei, un miting avizat de primărie comportă semnături şi responsabilităţi din partea tuturor instituţiilor responsabile cu stabilirea şi garantarea ordinii şi liniştii publice pentru toţi cetăţenii din oraş, nu numai pentru cei care manifestează.

Edilul general a infirmat informaţia potrivit căreia ar fi cerut sancţionarea celor care şi-au luat copiii la proteste.

”Nu este adevărat aşa ceva. Nu am dispus şi nici nu m-am gândit vreodată să fac acest lucru – este o minciună care este pusă pe seama mea, probabil în ideea discreditării Primarului General. Atrag atenţia totuşi celor care difuzează astfel de informaţii în spaţiul public să se gândească şi la consecinţe pentru că reprezint o autoritate, sunt aleasa bucureştenilor şi prin prerogativele pe care le am nu cred că trebuie să se folosească elemente de dezinformare la adresa activităţii mele”, a adăugat Gabriela Firea.

blank