Actualitate, Featured

Gabriela Firea: ”Mi-am propus ca Bucureștiul să devină si o capitală pentu tineri”

Cu prilejul Zilei Nationale a Tineretului, Primăria Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București a anuntat intentia de lansare a programului de finanțare nerambursabilă pentru anul 2017 si a apelului pentru tineri si studentii de participare la școli de vară tematice. Centrul pentru Tineret al Municipiului București a fost infiintat la initiativa Primarului General, Gabriela Firea, pentru a putea sprijini initiativele si prioritatile reale ale tinerilor din Capitala.

Primarul General, Gabriela Firea:

„Ziua Națională a Tineretului aduce cu ea oportunitatea de a dovedi că tinerii sunt cu adevărat o prioritate pe agenda publică. Mi-am propus ca Bucureștiul să devină si o capitală pentu tineri, prin proiecte și activități care să valorizeze aspirațiile acestora și care să îi sprijine să își atingă potențialul maxim.
Pentru a ne asigura că cele două inițiative au în vedere prioritățile reale al tinerilor, Centrul pentru tineret va iniția consultări publice cu organizațiile de si pentru tineret din București, cu tineri implicați în dezvoltarea comunității lor. Calendarul consultărilor publice va fi anunțat în perioada imediat următoare. Tinerii trebuie să devină parte a procesului de luare a deciziei in comunitatea în care trăiesc, nu doar simpli spectatori.
Va doresc ca visurile voastre să devină realitate!”

Astfel, Primăria Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București (CTMB) va lansa calendarul apelului de finantare nerambursabil adresat organizatiilor de si pentru tineret din Municipiul Bucuresti, in baza unor directii prioritare rezultate din consultariile publice cu tinerii din Bucuresti.

Apelul pentru accesarea de finantare nerambursabila va fi derulat concomitent cu apelul de participare in cadrul unor scoli de vara tematice adresate studetilor si tinerilor din Bucuresti, cu vârstă cuprinsă între 18 și 35 ani.

Proiectul „Școlile de Vară CTMB” este destinat tinerilor și studenților din Bucureşti implicați în acțiuni de voluntariat, activități și proiecte de tineret, manifestări culturale, științifice și sportive gestionate de asociațiile și federațiile de tineret legal constituite, care activează în Municipiul București; tineri și studenți care s-au evidențiat și au fost premiați în cadrul activităților, proiectelor și programelor organizate de Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureșt; tineri și studenți care fac parte din categoria cazurilor sociale.

Școlile de vară vor avea următoarele tematici:
• Muncă și antreprenoriat;
• Educație non-formală și cultură;
• Sănătate, sport și recreere;
• Participare și voluntariat.

blank