Actualitate, Featured

Gabriela Firea le pregătește surprize taximetriștilor

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei a anunțat că s-a întâlnit cu reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România(COTAR), ai Asociației pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți(ADTI), ai Camerei Taximetriștilor precum și reprezentanții altor operatori privați din domeniul transportului public pentru a stabili o serie de măsuri care sa ducă la creșterea calității serviciilor de taximetrie în București.

”Au participat si reprezentantii Directiei Transporturi, ai Directiei Juridice, ai Directiei de Politie locala si control, dar si conducerea Brigazii de Politie Rutiera a Capitalei.
Am dispus actualizarea in regim de urgenta a regulamentului privind organizarea si executarea serviciului public de transport local in regim de taxi de pe raza Municipiui Bucuresti.
Este imperios necesar sa venim cat mai rapid cu solutii concrete pentru ca transportul in regim de taxi sa se desfasoare la cele mai inalte standarde de calitate si siguranta, in Capitala. Imi doresc ca neincrederea si incertitudinile care s-au perpetuat pana acum in relatia dintre autoritatea locala si operatorii serviciilor de taxi sa fie istorie.” a spus Gabriela Firea.

Primarul genral al Capitalei a sontinuat: ”De aceea, am solicitat directiilor de specialitate din cadrul Primariei Capitalei ca, in cel mult 30 de zile, sa analizeze propunerile venite din partea operatorilor si sa armonizeze noile prevederi ale regulamentului cu legislatia de specialitate actuala, astfel incat atat cetatenii care utilizeaza serviciile de taxi, cat si cei care presteaza sa fie multumiti.

Regulamentul stabileste conditiile clare in care se desfasoara transportul public de persoane in regim de taxi , de la modalitatile si conditiile de atribuire a autorizatiilor de taxi, vizarea acestora, inlocuirea autovehiculelor sub aceeasi autorizatie, pana la activitatea dispeceratelor, monitorizarea si controlul permanent privind modul in care sunt respectate prevederile legislatiei. Odata definitivat, documentul va intra in dezbatere publica si va fi supus aprobarii Consiliului General. Reamintim ca regulamentul nu a mai fost actualizat din anul 2009.

In perioada urmatoare, echipe mixte formate din reprezentantii Municipalitatii si ai Politiei Rutiere, vor demara ample actiuni de verificare si control a modului in care se desfasoara in prezent activitatea de taximetrie in Bucuresti.

Chiar daca am convenit ca trebuie sa aducem amendamente actelor normative care reglementeaza serviciul de transport in regim de taxi si vom face acest lucru cat mai curand posibil, legea trebuie respectata! Astfel, politistii locali impreuna cu Politia Rutiera vor face controale, atat la intrarile si iesirile din Capitala, cat si in zonele aglomerate. Sa nu uitam ca siguranta cetateanului este prioritara pentru toata lumea, iar operatorii care actioneaza la nivelul municipiului Bucuresti trebuie sa inteleaga ca au si drepturi, dar si obligatii, una dintre cele mai importante cerinte fiind respectarea autorizatiei.

Voi face demersuri , conform competentelor, pentru ca legislatia din domeniul taximetriei sa reglementeze si noile aplicatii de comanda online existente pe piata din Romania.
Am mai anuntat ca, odata cu aprobarea Planului de Mobilitate Urbana Durabila se vor demara discutii privind integrarea tarifara in Bucuresti si Ilfov, pentru transportul public.”

blank