Actualitate, Featured

Gabriela Firea îl laudă pe Klaus Iohannis: ”Își reintră în haina constituțională”

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a lăudat atitudinea președintelui României Klaus Iohannis, din ultimele zile. Gabriela Firea este de părere că președintele „își reintră ușor, ușor în haina constituțională”. Reacția acesteia vine după ce noii miniștri ai Justiției, Economiei, Mediului de Afaceri și ministrul delegat pentru Fonduri Europene au depus jurământul de învestitură, joi, în fața președintelui Klaus Iohannis.

„În ultimele zile, am observat o schimbare de atitudine, îmbucurătoare, a președintelui României, și anume momentul în care s-a consfințit remanierea guvernamentală și patru miniștri au depus jurământul la Palatul Cotroceni. Am observat că președintele își reintră ușor, ușor în haina constituțională, și anume de factor de echilibru, de mediator în societate și de persoană responsabilă cu respetarea prevederilor constituționale. Celelalte apariții publice nu au cum să fie apreciate și nu doar de mine ca primar și ca vicepreședinte PSD, ci de orice român”, a declarat Gabriela Firea.

blank