Potrivit unui sondaj de opinie realizat de către CURS, pe un eșantion reprezentativ pentru populația Capitalei, Gabriela Firea este considerată de bucureșteni ca fiind politicianul cel mai pregătit pentru funcția de Primar General, 40% dintre cei chestionați considerând-o potrivită și foarte potrivită, în timp ce pe locul secund se situează Traian Băsescu, cu 29%.

Locurile următoare sunt ocupate de Nicușor Dan (26%), Rareș Bogdan (23%), Vlad Voiculescu (22%), Victor Ponta (19%) și Violeta Alexandru (6%).

De remarcat că actualul primar general Gabriela Firea înregistrează și cea mai mică diferență între părerile nefavorabile și cele favorabile, de doar 16 procente, în timp ce restul potențialilor candidați înregistrează diferențe mult mai mari.

Citeste si...  Cu câteva zile înainte de moțiunea de cenzură, Dăncilă la, Hunedoara, suspină după ALDE

În ce privește genul persoanei care ar putea administra cel mai bine Bucureștiul, marea majoritate (61%) consideră că nu este important daca primarul general este femeie sau barbat, în timp ce 23% consideră că mai potrivit ar fi un bărbat.

Un alt fapt relevat de sondajul CURS este acela că bucureștenii își doresc în Capitală un echilibru politic într-o proporție covârșitoare – (90%) consideră că pe scena politică trebuie să fie un echilibru între partidele de stânga și de dreapta, și unele și altele fiind indispensabile pentru democrație.
sondaj curs