Actualitate, Featured

Gabriela Firea, desemnată ”Femeia de succes” a anului

Femeile au un rol extrem de important în societatea românească iar acest lucru poate fi observat destul de ușor. Practic, femeile ”se luptă” în mod egal cu bărbații, fie că vorbim de politică, afaceri sau sport.

Revista Capital a relansat anuarul ”Topul Femeilor de Succes” și se poate spune că o treime dintre femeile prezente în clasament sunt antreprenoare, iar numărul mare al acestora arată clar că businessul nu mai poate fi considerat “terenul de joacă” al bărbaților.

Cum s-a calculat succesul femeilor?

Marea provocare a celor care au realizat topul a reprezentat faptul că succesul nu are o unitate de măsură. Astfel, pentru a elimina, pe cât posibil, subiectivismul dintr-o asemenea evaluare, primul pas a fost stabilirea unor criterii de evaluare. Pentru realizarea topului s-a stabilit ca cel mai mare punctaj trebuie să fie acordat realizărilor din ultimele 12 luni, în timp ce notorietatea ar trebui să fie cel de-al doilea criteriu ca importanță. Pe lângă acestea, au mai fost punctate cariera, proiectele de responsabilitate socială în care s-au implicat femeile și situația materială. Astfel, la fiecare categorie s-a acordat minimum o stea și un maximum de cinci stele.
S-au acordat 40 de puncte pentru fiecare stea de la categoria realizări, în timp ce pentru notorietate fiecărei stele i-au revenit 20 de puncte. La categoriile carieră și implicare socială, o stea a primit 15 puncte, în timp ce situația financiară a fost cotată la 10 puncte pentru fiecare stea. Cu alte cuvinte, în procente, ponderea ar fi următoarea: 40%, 20%, 15%, 15% și 10%.

Cum arată clasamentul?

În urma aplicării acestor criterii, rezultatul a surprins pe toată lumea: Gabriela Firea, primarul Capitalei, a realizat cel mai mare punctaj. Faptul că am avut un an electoral a contat enorm în stabilirea clasamentului. Primarul Bucureștiului este alesul care primește cele mai multe voturi după Președinte, iar câștigarea fotoliului de către Gabriela Firea poate fi considerat cel mai bun rezultat electoral obținut de o femeie în România. Prin urmare, la capitolul realizări în ultimul an, Gabriela Firea a primit punctajul maxim, lucru care a ajutat-o enorm în stabilirea clasamentului final. Un alt capitol la care a punctat bine îl reprezintă averea personală, criteriu care a făcut diferența pe podium. Pe cel de-al doilea loc se situează Mariana Gheorghe, CEO-ul OMV Petrom. Aceasta conduce, de mai bine de zece ani, unul dintre cele mai mari businessuri din România, iar rezutatele obținute de ea în această perioadă îi pot face invidioși pe toți concurenții din industria în care activează, una considerată preponderent masculină. Pe cel de-al treilea loc al podiumului s-a situat Laura Codruța Koveși. Procurorul șef al DNA a obținut punctajul maxim la realizări, notorietate și carieră, dar a pierdut la capitolele implicare socială și situație financiară. Pe locul patru s-a clasat fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, în timp ce tenismena Simona Halep a ocupat locul cinci. Printre femeile prezente în Top mai se află și antreprenoarele Anca Vlad, Măriuca Talpeș și Lucia Morariu, ministrul Anca Dragu, comisarul european Corina Crețu, cântărețele Loredana Groza și Inna, vicepreședintele USR Clotilde Armand, precum și soția președintelui Klaus Iohannis, Carmen, și soția premierului Dacian Cioloș, Valerie Cioloș-Villemin.

Locul 1 Gabriela Firea, primarul Capitalei, 415 puncte acumulate
Locul 2 Mariana Gheorghe, director general OMV Petrom, 405 puncte acumulate
Locul 3 Laura Codruța Kovesi, procuror șef DNA, 400 puncte acumulate
Locul 4 Nadia Comăneci, fostă gimnastă, 390 puncte acumulate
Locul 5 Simona Halep, jucătoare de tenis, 380 puncte acumulate
Locul 6 Anca Vlad, președinte Fildas-Catena, 375 puncte acumulate
Locul 7 Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice, 355 puncte acumulate
Locul 8 Măriuca Talpeș, CEO Intuitex, 350 puncte acumulate
Locul 9 Cristina Neagu, jucătoare de handbal, 350 puncte acumulate
Locul 10 Andreea Esca, prezentator TV, 345 puncte acumulate

”Multumesc revistei Capital pentru onoarea de a ma aseza pe podiumul Topului 50 femei de succes in Romania. Fara increderea bucurestenilor, nu as fi ajuns aici. Le multumesc din suflet! Pentru mine este o mare responsabilitate pe care o voi indeplini cu onoare si respect pentru fiecare om in parte.” a spus Gabriela Firea.

”Marele meu proiect pentru Bucureşti este îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru bucureşteni, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.
La Primăria Capitalei s-au învârtit persoane care au vândut iluzii şi proiecte care sunau bine pe hârtie, dar care nu erau realizabile. Eu nu am venit cu proiecte grandioase ci am mai multe obiective îmbunătăţirea calităţii vieţii, curmarea obiceiurilor birocratice, integritatea funcţionarilor şi încurajarea mediului de afaceri. Am creat în Primărie un departament care sprijină întreprinzătorii.

Lucrăm de asemene la finalizarea caietului de sarcini pentru achiziţionarea a 500 de autobuze dintre care 30% electrice, am aprobat strategia şi masterplanul energetic pentru Capitală, care nu a existat până acum, iar luna viitoare vom fi în măsură să derulăm planul de mobilitate urbană al Capitalei care a râncezit în ultimii ani.” a adăugat Gabriela Firea.

blank